Radu Drăguşin a fost prezentat oficial la Tottenham joi, la ora 21:00 (ora României). Stoperul român în vârstă de 21 de ani a devenit astfel cel mai scump jucător român, peste Adrian Mutu și Cristian Chivu. Iubita lui a reacționat pe rețelele de socializare după oficializarea transferului la Tottenham.
La doar 21 de ani, Radu Drăgușin a reușit să-și îndeplinească visul de a juca în Premier League. Fotbalistul român a fost transferat de la Genoa la Tottenham în schimbul sumei de 30 de milioane de euro (25 de milioane fix + 5 milioane sub formă de bonusuri). Oficialii grupării l-au prezentat oficial joi, 11 ianuarie, iar fanii sunt nerăbdători să-l vadă evoluând în campionatul unde a visat de mic copil să ajungă.
Ioana, iubita lui Radu Drăgușin, a fost alături de jucătorul român în ziua în care a fost prezentat oficial de Tottenham Hotspur. Ea a ținut să-l însoțească la Londra și a reacționat pe rețelele de socializare imediat după oficializarea transferului la Tottenham.
Superba șatenă a publicat câteva imagini cu fotbalistul român îmbrăcat în tricoul lui Tottenham și a scris un mesaj format din două cuvinte în dreptul imaginilor.
Noi începuturi”, acesta a fost mesajul Ioanei, după ce Spurs au oficializat transferul „Dragonului” Drăgușin.

Fotbalistul român va avea un salariu estimat la 2.8 milioane de euro pe an și va purta tricoul cu numărul 6. El a fost curtat de mai multe echipe înainte să semneze cu Tottenham, printre care Bayern și Napoli.
Drăgușin putea fi o vedetă pe tărâmurile noastre mai devreme, dar a refuzat-o pe Chelsea când era adolescent pentru a semna cu Juventus. Este făcut din material de sportiv, ambii lui părinți fiind sportivi de elită în patria lor, în timp ce iubita lui, fermecătoarea Ioana Stan, este o arhitectă aspirantă care trăiește viața de vis a unei iubite de fotbalist.”, au titrat cei de la The Sun, după ce mutarea a devenit oficială.