Tragedie anunțată pe pagina Farului. Fiul directorului tehnic de la Academia Hagi a murit la doar 27 de ani.
Paul Cămui, fiul directorului tehnic de la Academia Hagi, Cristian Cămui, a decedat la vârsta fragedă de 27 de ani. Fost voleibalist profesionist, Paul Cămui făcea parte din colectivul tehnic al grupei de mini-volei a CSM Constanţa și era profesor de educaţie fizică şi sport la Şcoala nr. 28 „Dan Barbilian” Constanţa.
Anunțul decesului lui Paul Cămui a fost făcut de Farul Constanța, printr-un mesaj de condoleanțe postat pe Facebook.
„Academia Gheorghe Hagi și Farul Constanța sunt alături de directorul tehnic Cristian Cămui la trecerea în neființă a fiului său, Paul, plecat dintre noi la o vârstă foarte fragedă.
Dumnezeu să ofere multă putere familiei în aceste aceste momente foarte dificile.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul postat de Farul, pe Facebook.
