Cristiano Bergodi forțează titularizarea lui Horațiu Moldovan, deși Dan Șucu a spus că portarul negociază cu Betis. „Nu trebuie să se facă de râs”. Video

Iosif Pintilie 18.01.2024, 17:59
Cristiano Bergodi forțează titularizarea lui Horațiu Moldovan, deși Dan Șucu a spus că portarul negociază cu Betis. „Nu trebuie să se facă de râs”. Video

Rapid este aproape să rămână fără portar. Horațiu Moldovan este la un pas de transferul la Betis Sevilla, care vrea să achite clauza de 800.000 de euro.

Acesta are termen din partea Rapidului până luni să decidă dacă vrea să plece. În cazul în care nu își va găsi echipă până la finalul acestui termei i se va propune suspendarea clauzei de reziliere. Chiar dacă asta ar însemna un efort financiar.

Bergodi, despre situația lui Moldovan

Dan Șucu a confirmat că Horațiu Moldovan este foarte aproape de transferul la Betis Sevilla, echipă ce se luptă pentru un loc de cupă europeană.

Andaluzii vor să plătească cei 800.000 de euro de care au nevoie pentru a-i rupe contractul portarului echipei naționale cu formația din Giulești.

Cu toate acestea, Cristiano Bergodi a anunțat că portarul va juca în primul meci oficial al anului, cel cu FCU Craiova, ce se va juca vineri, la ora 20:00.

„Eu nu știu nimic oficial, nu este nimic oficial. Nu știu ce pot să spun. E portarul nostru și va juca. După, vom vedea. Suntem și în căutări în eventualitatea în care va pleca. Ne-am uitat, am căutat cu scouteri și vom vedea după, dacă Horațiu va pleca.

Moral stă bine, nu are niciun fel de problemă. Știe că probabil are ceva, dar din punct de vedere moral, profesional, este portarul naționalei României și nu trebuie să se facă de râs. Am vorbit cu el, mi-a dat senzația că este bine și are încredere în el”, a spus Bergodi.

Betis Sevilla mai are doi portari în clasament. Rui Silva și Claudio Bravo ar putea deveni concurența ”goalkepper-ului” naționalei.

Ajuns la 25 de ani, Moldovan este cotat la 2.6 milioane de euro. 112 meciuri a adunat acesta pentru Rapid, printre care 42 fără gol primit. A fost învins de 122 de ori, de când este la Rapid. Ripensia Timișoara, Hermannstadt, Energeticianul, CFR Cluj, UTA Arad și Sepsi OSK sunt celelalte echipe din CV-ul lui.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622