Ioan Ovidiu Sabău nu și-a menajat deloc jucătorii pentru prestația din meciul de pe Ion Oblemenco. Asta deși au reușit să obțină un punct după ce Universitatea Craiova a condus cu 2-0.
„Remontada” s-a produs în repriza secundă. „Șepcile Roșii” au revenit în forță de la cabine, doar 19 secunde le-au fost suficiente să marcheze, ca apoi să restabilească egalitatea, de la 11 metri. Trei penalty-uri au fost acordate în această partidă, dintre care două oltenilor.
Sabău a fost mulțumit de modul în care elevii săi s-au prezentat după pauză, dar nu a putut trece peste jocul dezamăgitor din primul mitan. Acesta a subliniat că echipa este departe de nivelul arătat în 2023.
Nici veteranii Nistor și Chipciu nu au scăpat „neșifonați”. Chiar dacă ședințele de pregătire s-au desfășurat pe teren sintetic, în condițiile în care cel cu iarbă era înghețat, tehnicianul a evitat să caute scuze. Mesajul pentru elevii săi a fost ferm: trebuie să se antreneze „cu un alt spirit” și să abordeze altfel duelul din următoarea etapă, cu FCSB.
„Am făcut schimbările, a fost o discuție mai bărbătească și se pare că am arătat destul de bine în a doua repriza. Despre prima nu avem ce să vorbim. Mi s-a demonstrat și trebuie să învăț că trebuie să ai jucători care pot. Indiferent de vârstă, cei care sunt pregătiți din punct de vedere fizic trebuie să joace. Am încercat să jucăm într-un alt sistem, 3-4-2-1, dar nu arătăm cum trebuie.
Ei sunt nemulțumiți, și eu sunt nemulțumit. Noi jucam fotbal, ceva s-a întâmplat între timp. Sunt multe cauze, ne-am antrenat pe sintetic, au venit jucători care nu au făcut pregătirea, am făcut și eu greșeli… Avem 10 zile până la meciul cu FCSB și ne putem pregăti bine. Nu am avut condiții, terenul de joc era înghețat și atunci ne-am antrenat pe sintetic și am jucat pe iarbă. E foarte ciudat, dar în România e frig, este gheață și ne surprinde. Jucătorii trebuie să înțeleagă unde sunt în acest moment, iar săptămâna viitoare trebuie să ne antrenăm cu un alt spirit”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la flash-interviu.