Neluțu Sabău, discurs critic după U Cluj – FCSB: „Suferim! Nu am arătat bine”

Bogdan Solomon 19.02.2024, 23:57
Neluțu Sabău, discurs critic după U Cluj – FCSB: „Suferim! Nu am arătat bine”

U Cluj a remizat cu FCSB, scor 0-0, dar Neluțu Sabău nu a fost deloc mulțumit. Ba chiar și-a „urecheat” elevii pentru jocul prestat.

Șepcile Roșii ocupă, în urma acestui rezultat, poziția a opta în clasamentul Superligii, la doar un punct în spatele Petrolului, care se află pe 6, ultimul loc de playoff.

Neluțu Sabău, discurs critic după remiza cu FCSB

Sabău și-a început discursul mulțumindu-le suporterilor pentru prezența în număr mare la stadion, după care a vorbit despre jucători. I-a lăudat pentru atitudinea arătată, dar nu s-a sfiit să scoată în evidență și greșelile comise, cele mai multe dintre ele neforțate.

Potrivit spuselor sale, echipa este departe de nivelul pe care și-l dorește, iar principalul motiv ar putea fi lipsa încrederii, pe fondul rezultatelor dezamăgitoare din ultima perioadă: o singură victorie, două eșecuri și două remize.

De asemenea, tehnicianul și-a exprimat convingerea că ar fi putut fi învinsă, dacă elevii săi ar fi dat dovadă de mai mult curaj. Pe banca roș-albaștrilor au fost mulți tineri sub 18 ani, din cauza problemelor de lot.

„Suferim! Nu am arătat bine”

„Vreau să le mulțumesc suporterilor, care au venit și astăzi într-un număr extraordinar. Felicit și jucătorii pentru că și-au dorit foarte mult, au alergat, s-au bătut pentru fiecare minge, dar este adevărat că la capitolul calitate suferim. Sunt decizii luate greșit în zona careului, lipsă de curaj, greșeli fără să fim forțați, fără pressing, am dat mingea adversarului. Până la urmă, un punct important pentru noi, dar pe mine mă preocupă jocul, starea lor, vreau o implicare mai mare din punct de vedere mental, fizic, pentru că pot, au demonstrat că pot mai mult, dar în momentul de față nu suntem cum ar trebui să fim.

Excepție făcând jocul de la Craiova, venim după o perioadă în care am pierdut meciuri foarte ușor. Nu numai că le-am pierdut, nici nu am arătat bine. Tot respectul pentru ce se întâmplă la FCSB, dar dacă aveam mai mult curaj puteam să câștigăm, să ne facem jocul mai ușor. Dacă vom arăta altfel ca încredere și ca joc, ne vom putea bate de la egal la egal și cu Sepsi, dar avem mult de lucrat. Sunt lucruri care mă mulțumesc, au toată aprecierea mea, dar sunt și lucruri care trebuie rezolvate, în ceea ce privește implicarea anumitor jucători, ritmul pe care trebuie să-l aibă, devotamentul față de club. Trebuie să aibă altă atitudine.

Jucătorii să înțeleagă că au calitate, au valoare, sunt de playoff, dar nu așa, trebuie să și demonstrezi când intri în teren, făcând diferența, jucând fotbal până la urmă. Un aspect important la care m-am gândit e lipsa de rezultate. Este și teama de a greși, lipsește încrederea în momentul de față”, a declarat Neluțu Sabău.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622