Scandal uriaș la Euro 2020, cu meciul de pe Arena Națională în prim-plan! Un gest făcut de un atacant austriac a stârnit controverse mari în presa internațională. Iar UEFA s-ar putea implica și ea în această dispută. Mai ales că Federația din Macedonia de Nord ar fi anunțat deja forul european.
Învinuit este atacantul austriac, Marko Arnautovic. Veteranul de 32 de ani a marcat în finalul partidei cu Macedonia de Nord, apoi ar fi sărbătorit reușita într-un mod rasist.
Prima victorie a Austriei la un Campionat European riscă să fie umbrită de un scandal foarte mare. Arnautovic, fotbalist cu origini sârbe, a gesticulat, nervos, după ce a înscris golul de 3 la 1. Iar gesturile sale au fost interpretate drept un simbol pentru „white power”, un mesaj cu substrat rasist adresat macedonenilor și albanezilor. Cel puțin așa au interpretat cei de la MARCA gestul fotbalistului.

Federația din Macedonia a emis și ea un comunicat, chiar pe site-ul Federației Române de Fotbal.
Condamnăm gestul naționalist al lui Marko Arnautovic, după golul marcat contra reprezentantei Macedoniei. Am depus deja la UEFA o scrisoare oficială prin care cerem cea mai aspră pedeapsă pentru jucătorul austriac. Suntem mereu împotriva naționalismului, discriminării de orice fel și a insultelor care încalcă spiritul jocului, este mesajul celor din Macedonia
Fotbalistul n-a rămas nici el dator și a reacționat după ce a văzut acuzele la care a fost supus. Austriacul a respins orice afirmație cum că ar fi rasist. A recunoscut, însă, că a existat un conflict cu Alioski, rivalul din naționala Macedoniei de Nord.
Au existat unele cuvinte dure, se întâmplă în febra meciului. Uneori nervii cedează, de aceea îmi cer scuze, mai ales prietenilor din Macedonia și Albania. Vreau să lămuresc un singur aspect: NU SUNT RASIST! Cine mă cunoaște, știe că am prieteni în toate țările și susțin diversitatea, a declarat fotbalistul care joacă în China.
Acesta a declarat că s-a supărat și pentru că a fost doar rezervă pe Arena Națională. Acest lucru a contribuit la manifestarea nervoasă
La primul meci de la un turneu final, la București, reprezentanții Generației de Aur n-au avut loc la tribuna VIP. Acolo au stat șefii Federației, dar și mulți dintre politicienii de marcă ai României. În schimb Gică Hagi, Gică Popescu sau Dorinel Munteanu nu au avut loc și au primit invitații la tribuna a doua.
„UEFA a decis invitații”, s-a apărat Federația, la aflarea veștii.