Gigi Becali a vorbit despre cum vrea să o „betoneze” pe FCSB, pentru Liga Campionilor.
FCSB este lider autoritar în Superliga, astfel că, cel mai probabil, echipa lui Gigi Becali va fi singura care va reprezenta România, în următorul sezon de Liga Campionilor.
Gigi Becali susține că ar putea transfera un „atacant de mare valoare” din prima ligă portugheză. Ba mai mult, spune că l-a trimis deja pe Florin Vulturar, impresarul de „casă” al FCSB-ului, să-l urmărească pe jucătorul respectiv.
„De la Vulturar știi, nu? Da. Așa e. Vulturar e acolo, îl vede, îl analizează și apoi se duce cu el direct la Pintilii, la Meme și îl studiază cu Charalambous. El cică e atacant de mare valoare.
Din prima ligă, parcă. Să îl vadă Vulturar și apoi să îl vadă și Pintilii, Meme și Charalambous”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.