Adrian Mititelu Jr. i-a adus fundaș din Portugalia lui Adrian Mutu! Fotbalistul a venit la recomandarea antrenorului

Gabriel-Alexandru Ioniță 17.06.2021, 23:29
Adrian Mititelu Jr. i-a adus fundaș din Portugalia lui Adrian Mutu! Fotbalistul a venit la recomandarea antrenorului

Adrian Mititelu Jr. i-a adus fundaș din Portugalia lui Adrian Mutu. Oltenii se pregătesc de primul sezon în Liga 1 după o pauză de 10 ani. Echipa din Bănie a făcut schimbări majore la nivel de lot după ce și-au asigurat promovarea. Eugen Trică și staff-ul său, dar și o parte din jucători au părăsit echipa

Astfel că se așteaptă ca FC U Craiova să facă multe achiziții în perioada următoare pentru a putea să facă față în sezonul viitor de Liga 1. Craiovenii au perfectat deja un transfer. Juan Bauza a fost adus de la Csikszereda imediat după ce Craiova a promovat matematic. Fotbalistul de 25 de ani a fost adus însă înainte ca Adi Mutu să fie confirmat ca noul antrenor al echipei.

Adrian Mititelu Jr. i-a adus fundaș din Portugalia lui Adrian Mutu! Fotbalistul a venit la recomandarea antrenorului

Se pare însă că „Briliantul” este pe cale să își pună pentru prima dată amprenta în mod concret pe lotul Craiovei. Potrivit gsp.ro, la antrenamentul de joi a fost prezent și Pedro Machado, un fundaș central portughez de 24 de ani. Conform sursei citate, el a fost adus la cererea lui Mutu și urmează să semneze cu clubul patronat de familia Mititelu.

Machado are 1.91 m înălțime și a jucat ultima dată pentru Oliveirense, în Liga a doua din Portugalia. El a jucat întreaga carieră doar în țara natală, pentru echipe precum Louletano, Mirandela, Sertanense, Olhanense, Belenenses și Casa Pia. În prezent, este cotat de către site-ul de specialitate Transfermarkt la 300.000 de euro.

FC U Craiova s-a mai despărțit de doi jucători

În același timp, continuă seria plecărilor de la campioana sezonului trecut de Liga 2. Ediție.ro anunță că fundașul central de 27 de ani Denis Ispas și atacantul de 28 de ani Adrian Voicu și-au reziliat contractele cu echipa lui Mititelu.  Astfel, numărul fotbaliștilor la care FC U Craiova a renunțat în această vară a ajuns la 14. Pe lângă cei doi, au mai părăsit echipa Taborda, Zimța, Gâț, Diakite, Cristea, Stoenac, Anghelina, Ciolacu, Cacheiro, Luboya, Gugu și Vali Munteanu. Se pare că Adrian Mutu este decis să se bazeze în mare măsură pe fotbaliști străini în sezonul viitor.

FC U Craiova a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul viitor de Liga 1

Oltenii se pregătesc din toate punctele de vedere pentru revenirea mult așteptată în Liga 1. Clubul din Bănie a comunicat prețurile abonamentelor pentru sezonul viitor.

Peluza Sud – 150 RON
Tribuna I – 400 RON
Tribuna II – 300 RON
VIP – 1000 RON
FCU Student – 100 RON
FCU Veteran – 150 RON

Înainte de începerea campionatului, FC U Craiova va efectua un stagiu de pregătire în Slovenia, acolo unde băieții lui Mutu vor juca patru meciuri amicale. Hajduk Split din Croația, Bravo Ljubljana din Slovenia, ZTE FC din Ungaria și Radnicki Nis din Serbia vor fi adversarele echipei alb-albastre în acest cantonament.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622