Patricia Țig (61 WTA) participă în această perioadă la turneul pe iarbă de la Bad Homburg. Turneul german poate reprezenta o oportunitate de revenire la o formă bună a Patriciei Țig care a avut o perioadă marcată de accidentări.
Patricia Țig (61 WTA) s-a calificat astăzi în turul al doilea al turneului de tenis de la Bad Homburg. Românca s-a impus cu scorul de 7-6(4), 6-3 în fața jucătoarei germane Mona Bathel (187 WTA). Meciul a durat o oră și 50 de minute și a fost dominat clar de jucătoarea româncă. Patricia Țig a trecut prin ceva momente delicate în timpul meciului, când a avut nevoie de un time-out medical. După ce a primit îngrijiri pe teren, sportiva noastră a avut nevoie și de o pauză la vestiar.
Până acum, Țig avea o singură victorie în fața sportivei din Germania, obținută în 2015, la Wuhan, scor 6-4, 6-2. Pentru jucătoarea româncă aceasta este prima victorie obținută pe iarbă.
La finalul partidei Patricia Țig s-a arătat foarte încântată de evoluția sa.
A fost un meci greu, știam că va fi așa, pentru că am mai jucat o dată cu ea. Are valoare și mă așteptam la un meci dificil”, a declarat Țig la finalul meciului.
În turul al doilea, Țig o va întâlni pe învingătoarea din întâlnirea Mara Guth (17 ani, Germania) și Nadia Podorska (24 de ani, Argentina), favorita 5 a turneului.
În mod normal, Patricia Țig care este pe poziția 61 în lume ar fi avut dreptul de a concura la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august). Țig a refuzat participarea la Tokyo punându-și decizia pe seama accidentărilor repetate pe care le-a suferit.
Nu voi participa la Jocurile Olimpice…. Accidentări! N-am ce să lămuresc, nu joc şi… Asta am decis. Nu-mi pare rău pentru că fac ce simt că e mai bine pentru mine. Am avut un an ciudat şi vreau să am grijă de corpul meu”, a declarat Patricia Țig.
În aceste condiţii, aproape sigur, locul Patriciei Ţig va fi luat de Irina Begu (78 WTA) sau de Ana Bogdan (91 WTA). Dacă nu va interveni vreo problemă neprevăzută, în lotul României se vor afla şi Simona Halep (3 WTA) şi Sorana Cîrstea (45 WTA).
Anul trecut, Ţig a avut o stagiune excelentă, cu 19 victorii şi 8 înfrângeri şi cu un titlu cucerit la Istanbul Cup, pe zgură. Din păcate, anul acesta, Patricia Țig a avut un sezon foarte slab până la victoria de pe iarba de la Bad Homburg.
Patricia Țig a făcut o pauză competițională între 2017 și 2019.