Walter Zenga a avut probleme mari în ultima perioadă. Italianul a fost demis de Emirates Club, echipa ce are șanse minime să se salveze de la retrogradare, în acest sezon.
Zenga abia împlinise 64 de ani. Deși avea un lot cu nume importante, precum Andres Iniesta sau Paco Alcacer, acesta nu a reușit să facă prea multe pentru trupa din Emiratele Arabe Unite.
Zenga a ajuns în iarnă la Emirates Club. În șapte meciuri, a obținut o singură victorie, două egaluri și patru înfrângeri, nereușind astfel să salveze situația echipei.
Principal, în locul lui, va fi Benito Carbone, care i-a fost secund. Zenga revenise, după patru ani, pe banca unei echipe. Ultima oară o pregătise pe Cagliari, în 2020, iar de atunci a mai fost doar director tehnic la o echipă, Persita Tangerang, din Insonesia.
Fostul mare portar italian pare să nu se mai regăsească în antrenorat. Ultimul mandat pe care l-a avut ce a durat mai mult de jumătate de an a fost între 2011 și 2013, când era pe banca lui Al Nasr. De atunci le-a mai pregătit pe Al Jazira, Sampdoria, Al-Shaan, Wolves, Crotone, Venezia și Cagliari, plus Emirates Club.
Cu toate acestea, trecutul lui, ca antrenor, este unul bogat. Mihai Stoica spune că acesta este cel ce a crescut nivelul fotbalului românesc.
„Am lucrat cu Walter Zenga, care a venit şi a fost un inovator în fotbalul românesc. Walter Zenga a venit şi a acordat foarte mare atenţie blocului defensiv, apoi am încercat să câştigăm. Exact ce spune Pandi. Eram obişnuiţi să pierdem, eram nimeni, zero, în Europa. Cu Walter Zenga am început să câştigăm, am scos ŢSKA, ne-am dus în grupe, ne-am califciat din grupe, am scos Valencia. Uite aşa!”, a Spunea MM, în 2022.
Walter Zenga ajungea în România în 2022, la FC Național, după ce le mai antrenase pe New England și Breba FC. Ulterior, a fost antrenor la FCSB, dar și la Dinamo. În CV mai are nume precum Steaua Roșie Belgradm Gaziantep, Catania, Palermo sau Al-Nassr.