Lionel Messi scrie istorie în MLS. Argentinianul a avut un meci de vis și a intrat în istoria campionatului de fotbal american.
Inter Miami, echipa vedetelor din SUA, a trecut de New York Red Bulls cu un nemilos 6-2. Messi a marcat un gol, dar a fost MVP-ul din acest meci pentru un alt motiv.
În etapa a 12-a a Conferinței de Est, Inter Miami s-a impus la scor de tenis. La pauză însă, echipa patronată de David Bechkam era condusă cu 1-0. În a doua repriză însă, Messi a rezolvat meciul.
În minutul 48, venea egalarea. Rojas marca, din pasa lui Messi. Două minute mai târziu, argentinianul își ducea echipa în avantaj, după 0 pasă primită de la Luis Suarez.
Rojas a primit iar o pasă de la Messi în minutul 69, făcând 3-1. După acest moment, Lionel i-a întors favorul lui Suarez de la golul din minutul 50. Însă favorul s-a întors întreit. În minutele 69, 75 i 81, fostul vârf de la Liverpool, Barcelona sau Atletico marca din pasa Balonului de Aur.
Din penalty, în al șaptelea minut de prelungiri, New York Red Bulls marca prin Emi Forsberg, dar era prea târziu pentru a salva imaginea echipei, care a fost umilită de vedetele de la Inter Miami. Pentru trupa patronată de David Bechkam a jucat și Sergio Busquets, în timp ce Jordi Alba, accidentat, nu a fost disponibil.
Lionel Messi, cu cinci pase de gol în acest meci, a intrat în istoria MLS, fiind primul jucător ce reușește asta. În 12 meciuri, a dat 11 goluri și 11 pase de gol.
Inter Miami este lider în clasament, cu 24 de puncte, trei mai multe decât Cincinnati, care are însă un meci mai puțin jucat. New York Red Bulls este pe locul 4, cu 17 puncte.