OFICIAL. Rapid a transferat de la campioana CFR Cluj: „Abia aștept să joc pe Giulești cu fanii în spate!”

Sorin Chiriac 30.06.2021, 22:55
OFICIAL. Rapid a transferat de la campioana CFR Cluj: „Abia aștept să joc pe Giulești cu fanii în spate!”

Marius Șumudică renunță la un fotbalist de la CFR Cluj și îl trimite la echipa sa de suflet, Rapid. Echipa din Giulești continuă campania de achiziții înainte de primul sezon în Liga 1 după o pauză de șase ani. Rapidiștii i-au transferat deja pe Alexandru Albu de la Concordia Chiajna și Claudiu Belu-Iordache, ultima dată la Hermannstadt, dar și pe Crepulja de la Astra.

De asemenea, echipa antrenată de Mihai Iosif se află în discuții în această perioadă și cu Junior Morais și Dragoș Grigore. Negocierile cu cei doi fotbaliști de mare experiență nu s-au materializat încă, însă oficialii clubului speră în continuare că îi pot convinge pe cei doi. Până atunci, Rapid se află în discuții avansate cu CFR Cluj pentru împrumutul unui atacant de-al lui Șumudică.


Rapid l-a prezentat oficial pe Carnat

UPDATE 22:50

Nicolae Carnat a fost prezentat oficial la Rapid, iar atacantul a făcut și primele declarații ca fotbalist al giuleștenilor.

E o realizare transferul la Rapid, mă bucur că echipa a revenit în Liga 1. Sper să reușim să facem lucruri frumoase în noul sezon, să îi facem fericiți pe suporteri. Pe suporteri i-am urmărit mereu cu plăcere pe rețelele de socializare și abia aștept să joc pe noul Giulești, cu ei în spate.

Am multe de învățat și de dovedit, și de aceea am venit aici, deoarece, împreună cu noii mei coechipieri, vreau să realizăm obiective mărețe. Am urmărit parcursul Rapidului din Liga 4, e o performanță foarte mare că a revenit în prima ligă. Sper să ajungem cât mai sus în acest sezon, chiar și în play-off”, a declarat Carnat pentru fcrapid.ro.


Marius Șumudică renunță la un fotbalist de la CFR Cluj și îl trimite la echipa sa de suflet, Rapid! Cât încasează campioana României

Este vorba despre Nicolae Carnat. Potrivit sport.ro, fotbalistul în vârstă de 23 de ani va fi împrumutat de campioana ultimelor patru sezoane de Liga 1 la Rapid pentru un sezon. De asemenea, rapidiștii vor avea o clauză de transfer definitiv în schimbul sumei de 100.000 de euro.

Carnat a ajuns la CFR în octombrie 2020 de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Echipa din Gruia a plătit 100.000 de euro pentru fotbalistul născut la Alba Iulia. El a jucat 14 meciuri în sezonul trecut de Liga, însă nu a reușit să marcheze vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă. Nicolae Carnat a fost crescut de Academica Gheorghe Hagi și a plecat în 2014 la Wolverhampton Wanderers.

Atacantul a jucat pentru echipa U18 și U23 a clubului englez, iar în 2017 a evoluat pentru șase luni în Danemarca la Esbjerg sub formă de împrumut. În 2018 a fost cedat gratis de Wolverhampton și a semnat cu Dunărea Călărași. După mai puțin de jumătate de an el a ajuns la Sepsi, tot din postura de jucător liber de contract.

„Vor mai fi transferuri cu siguranță”

Președintele Rapidului, Daniel Niculae, anunțase după Adunarea Generală a LPF de marți că echipa sa va mai efectua câteva transferuri în perioada următoare. Tot cu această ocazie, fostul atacant din Giulești a anunța că Rapid va juca meciurile de pe teren propriu de la începutul sezonului pe Arena Națională.

Vor mai fi transferuri cu siguranţă. Şi ne dorim în cât mai scurt timp. Echipa a plecat azi în al doilea stagiu de pregătire montan în care va disputa mai multe meciuri amicale. Avem nevoie de omogenitate şi asta se poate face prin antrenament. Dar mai mult prin disputarea de meciuri.

Vom anunţa cât mai repede posibil. Sunt jucători cu care ne-am înţeles, sunt şi jucători pe care îi urmărim”, a spus Niculae.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622