Ancelotti pleacă de la Real Madrid la finalul sezonului și preia altă echipă: „A ajuns la un acord”

PLAYSPORT 29.04.2025, 14:18
Ancelotti pleacă de la Real Madrid la finalul sezonului și preia altă echipă: „A ajuns la un acord”

Italianul Carlo Ancelotti va părăsi postul de antrenor al echipei Real Madrid la finalul sezonului, urmând să preia conducerea selecţionatei Braziliei, anunţă presa din Spania.

„Carlo Ancelotti a ajuns deja la un acord cu CBF pentru a prelua echipa naţională a Braziliei după încheierea mandatului său la Real Madrid” , afirmă cotidianul sportiv Marca, notând însă că antrenorul italian nu a semnat deocamdată nimic cu federaţia braziliană.

Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF), contactată de AFP, nu a dorit să facă ‘niciun comentariu’ pe această temă.

Ancelotti, care a cucerit trei Ligi ale Campionilor (2014, 2022, 2024) cu Real Madrid în două mandate (2013-2015 şi din 2021 până în prezent), s-a aflat în centrul criticilor după eliminarea în sferturile de finală ale Champions League în acest sezon, în faţa formaţiei engleze Arsenal Londra, precum şi după eşecul suferit sâmbătă în faţa ‘eternei rivale’ FC Barcelona, în finala Cupei Spaniei (2-3 după prelungiri).

Însă madrilenii sunt angrenaţi în continuare în lupta pentru titlu în campionatul Spaniei, aflându-se la patru puncte în spatele liderului FC Barcelona, cu cinci etape înainte de finalul sezonului.

Agenţia de presă sportivă Relevo relatează că Real Madrid nu va pune niciun obstacol în calea plecării lui Ancelotti în Brazilia.

Conform ambelor surse, tehnicianul italian se va despărţi de clubul spaniol la finalul actualei ediţii din La Liga, pe 25 mai. Prin urmare, el nu o va conduce pe Real Madrid la Cupa Mondială a Cluburilor, programată între 14 iunie şi 13 iulie în Statele Unite.

Brazilia l-a demis pe selecţioner Dorival Junior la sfârşitul lunii martie, după înfrângerea istorică suferită în faţa Argentinei (scor 1-4), în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026.

Carlo Ancelotti, în vârstă de 65 de ani, este de mult timp în vizorul preşedintelui CFB, Ednaldo Rodrigues, care anunţase chiar şi sosirea italianului începând cu turneul Copa America 2024. Însă antrenorul cu cinci trofee europene în palmares a ales atunci să-şi prelungească contractul cu Real Madrid până în iunie 2026.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622