FCSB – Universitatea Craiova 1-0. Campioana României, victorie și la ultimul show pe Arena Națională. Sărbătoare roș-albastră

PLAYSPORT 17.05.2025, 22:50
FCSB – Universitatea Craiova 1-0. Campioana României, victorie și la ultimul show pe Arena Națională. Sărbătoare roș-albastră

FCSB, campioana din Superligă, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului.

A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în actualul sezon, iar pentru ei urmează primirea trofeului şi sărbătoarea alături de suporteri.

Împotriva Craiovei, golul a fost marcat de Bîrligea, în minutul 19. În minutul 10, un gol al oaspeţilor a fost anulat după consultarea VAR.

După încheierea meciului şi a festivităţii de decernare a trofeului, campionii României vor efectua tradiţionala plimbare cu autocarul descoperit. Traseul pe care se va merge este următorul: Arena Naţională – Piaţa Muncii – Bulevardul Decebal – Bulevardul Unirii – Piaţa Constituţiei.

După ce vor ajunge în Piaţa Constituţiei, campionii şi suporterii care le vor fi alături vor asista la cel mai tare joc de artificii roş’albastre dedicat câştigării campionatului, a anunţat FCSB.

Imediat după meci, reacțiile au venit de la mulți componenți ai echipei campioane, a României.

”Felicitări tuturor! Jucătorii ăştia sunt nebuni, să antrenezi după săptămâna asta. Au arătat că sunt profesionişit, asta înseamnă mai mult decât orice. Azi cu toţii au sărbătorit alături de noi. Am văzut familii cu copii sărbătorind cu noi. Ăsta e sentimentul cel mai plăcut.

Am încercat să dăm tot ce avem mai bun, nu a fost uşor după săptămâna asta. Jucătorii sunt fantastici. Au un spirit fantastic şi o mentatilate excepţională.

Olaru a revenit foarte bine. Ne-a lipsit, acum e bine. Mai avem un meci. Ceea ce au făcut azi suporterii e meritat pentru Olaru. A vrut neapărat să joace mai mult, dar nu puteam să riscăm. Sunt fericit că a primit câteva minute.

E fantastic sentimentul. Cu toţii suferim, suntem departe de familiile noastre. Oamenii din exterior poate nu ştiu ce sacrificii fac jucătorii profesionişti.

Contractul încă nu l-am semnat. Cu toţii vrem să jucăm cu echipele mari. Acum e timpul să sărbătorim. Trebuie să fim la fel de umili”, a declarat antrenorul Elias Charalambous, după meci.

„Sunt fericit, mai ales pentru aceşti băieţi, merită, pentru parcursul european.. Jos pălăria, ce au reuşit, e fabulos. Toate laudele, le merită ei. Şi noi suntem buni, dar ei sunt cei mai buni.

Campionatul se împarte în două, în play-off se decide tot. Pot mai mult, trebuie doar împinşi de la spate, au ceva special, sunt nişte copii fantastici. Trebuie doar să fii aici, prezent, să o simţi (n.r. atmosfera). E greu să spun ce simt, emoţie, fericire, orice, nu există.

Vorbim de toată suflarea roş-albastră, 55.000 de oameni, cred că asta spune totul. Le mulţumim că sunt alături de noi”, a precizat antrenorul Mihai Pintilii, la final de meci.

“E minunat, dar cumva m-am simţit ciudat că n-am fost lângă colegi de atât timp. Parcă nu se simte la fel când câştigi, dar nu contribui mai mult, dar colegii au făcut o treabă minunată din iarnă.

Trofeul înseamnă mult, am cinci ani şi jumătate aici, am muncit mult pentru primul trofeul, iar al doilea la rând… băieţii au făcut o treabă bună şi e greu ca cineva să vină să ne bată cineva, mai ales la noi acasă. Am emoţii, că a trecut o perioadă mare de când n-am mai jucat”, a afirmat căpitanul Darius Olaru, pe teren.

“Suntem profesionişti, jucăm până la capăt. Luăm trofeul, medaliile, facem poze cu familia şi ne urcăm în autocar. Îi aşteptăm pe suporteri (n.r. în Piaţa Constituţiei)”, a anunţat fundașul Mihai Pintilii.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622