Preşedintele de la Dinamo Bucureşti, Andrei Nicolescu, a fost în prim-plan la prima etapă din Superliga.
Le-a luat apărarea suporterilor, dar a avut timp şi de o concluzie despre ce s-a întâmplat pe terenul de joc de la Miercurea Ciuc. Andrei Nicolescu a fost apărătorul fanilor dinamovişti, care au avut un conflict cu Jandarmeria şi oamenii de ordine de la stadionul din Miercurea Ciuc, iar preşedintele lui Dinamo a dat vina şi pe organizatorii meciului, cei de la Csikszereda.
Președintele celor de la Csikszereda, Zoltan Szandy, a intervenit în direct la Prima Sport și i-a cerut scuze în mod public omologului său de la Dinamo.
„Îmi permiteţi un moment? Acest domn Nicolescu sau Nicolaescu… în fine. Dacă vrea să vorbească cu mine, atunci să-şi ceară scuze pentru cum s-a comportat la noi şi pentru ce a spus jucătorilor mei. Dacă nu-şi cere scuze acum, eu am terminat discuţia.”, a declarat Szondy, la Prima Sport.
„Dumneavoastră ştiţi că am vorbit cu vreun jucător?”, a fost replica lui Andrei Nicolescu.
„Ok. Nu vă cereţi scuze, atunci la revedere”, a încheiat Szondy, care a închis telefonul.
Nicolescu neagă acuzaţiile legate de insultele adresate jucătorilor sau staff-ului celor de la Csikszereda.
„Robert Ilyes poate intra să zică ce am vorbit cu el, că e ruşinos cum aţi organizat. Poate intra. Cum adică să strig jucătorii de pe teren?
Pentru ce să-mi prezint scuze? Am vorbit doar cu Robert si Badea, din CA. Dânsul a zis că decizia preşedintelui şi la final tot cu el am vorbit că e ruşinos cum s-a organizat.”, a mai spus Andrei Nicolescu.