Basarab Panduru, sfat important pentru Musi după ce a semnat cu rivala Dinamo: ”El nu trebuie să dea nimănui peste nas!”

PLAYSPORT 24.07.2025, 18:52
Basarab Panduru, sfat important pentru Musi după ce a semnat cu rivala Dinamo: ”El nu trebuie să dea nimănui peste nas!”

Alexandru Musi a ajuns la Dinamo, după ce formația din Ștefan cel Mare a renunțat la Dennis Politic. De asemenea, ”Câinii” au mai primit și suma de 800.000 de euro pe lângă jucătorul de 20 de ani.

Basarab Panduru, cu ochii pe Musi. Ce sfaturi i-a dat după transferul la Dinamo

Recent, Alexandru Musi (22 de ani) a primit câteva sfaturi importante de la Basarab Panduru, care l-a urmărit în cele două meciuri jucate la noua echipă, Dinamo.

”Am simţit că vrea să facă multe lucruri, la ultimul mi s-a parut că prea multe, mi-e să nu creadă că poate să ia mingea şi să dribleze pe toată lumea. El nu trebuie să dea nimănui peste nas, el trebuie să îşi arate lui că e fotbalist de primă ligă, mi s-a părut că omul chiar a vrut să faca ceva corect, aici la Dinamo are tot sprijinul şi posibilitatea, dar trebuie să intre şi el cu echipa, în combinaţii, să îl vedem să nu ne grăbim.

Are un mare avantaj, mai are doi ani de U21. Eu dacă aş fi de U21 m-aş duce undeva să joc, că nu ma mai întâlnesc cu aşa situaţie, dacă nu profit ajung în oala cu toată lumea… şi o să îmi fie foarte greu. Exemplu Cirjan, a profitat, face un an bun pentru vârsta lui. A profitat din plin. Asta trebuie să facă şi Musi. Când iesi din U21 să fii deja titular în prima ligă sau să pleci pe afară!”, a declarat Basarab Panduru la Prima Sport.

  • Etapa precedentă, fotbalistul ajuns de la FCSB în această vară a înscris pentru Dinamo chiar la debut, în remiza cu Csikszereda, scor 2-2.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622