Marius Șumudică a analizat startul de sezon și a oferit un verdict curajos în privința luptei la titlu în Superligă, atunci când s-a uitat la FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Fostul antrenor al Rapidului a tras primele concluzii înaintea etapei a patra, identificând echipa care, în opinia sa, are cele mai mari șanse la câștigarea campionatului.
După un început de sezon în care echipele din Superligă au alternat între meciuri interne și confruntări europene, Marius Șumudică a fost impresionat de parcursul Universității Craiova.
Victoria oltenilor împotriva celor de la Sarajevo l-a convins pe tehnician că formația antrenată de Mirel Rădoi ar putea produce surpriza în actuala stagiune. El a subliniat ce anume l-a impresionat la jocul echipei din Bănie.
„Vreau să spun că cel mai bun transfer făcut este că aţi schimbat sistemul de joc, un sistem în care se regăsesc jucătorii care, de fapt, la un moment dat trebuiau să facă mai mult decât era normal în fişa postului, adică Bancu. N-a mai jucat precum acum… Mora, la fel. În 3-5-2, ajută mult. Pe vremea lui Mangia am mai văzut echipa jucând aşa, ca sistem vorbesc, ca exprimare în joc.
Plus, vârful de atac (n.r. – Al Hamlawi), pe care am vrut să-l iau şi eu în Turcia, iar el este mult peste Safira. E un marcator, are ambele picioare, are forţă, intră în combinaţii, iar pentru Superliga este peste nivelul campionatului, ca să nu mai spun despre ucrainenii veniţi. Cu Băluţă, cu Teles…
Este meritul lui Rădoi, care a închis puzzle-ul, iar această echipă domină, subordonează adversarul, face pressing. Am văzut o Craiovă exuberantă, care a câştigat publicul, iar din punctul meu de vedere are prima şansă la campionat în momentul de faţă, datorită valorii lotului, pentru că…
Houri, Paradela… Mă uitam pe bancă şi sunt jucători care intră bine, e un lot care nu se compară cu FCSB, dar FCSB are probleme la underi, cu accidentările. Craiova are un lot echlibrat acum, iar dacă va fi linişte echipa poate realiza lucruri foarte mari în acest sezon”, a spus Marius Şumudică, la Fanatik Superliga.