UTA Arad a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri seară, în deplasare, împotriva lui Dinamo București, în etapa a șasea din Superliga. Meciul, desfășurat pe Arena Națională, a fost marcat de intensitate, faze periculoase și două cartonașe roșii primite de gazde în repriza secundă.
Formația arădeană a început curajos și a pus presiune încă din primele minute. Tzionis a avut prima ocazie importantă, dar Epassy a fost la post. Portarul dinamovist a respins și șutul lui Costache din minutul 23, însă nu a mai putut interveni în minutul 33, când Hakim Abdallah a finalizat cu succes un contraatac. Până la pauză, Dinamo a avut ocazia de a egala, prin Cîrjan și Musi, însă UTA a intrat la cabine cu avantaj minim.
Repriza a doua a adus o schimbare de atitudine din partea gazdelor. Dinamo a fost mai agresivă și a reușit egalarea în minutul 59, prin Karamoko, care a finalizat simplu din pasa lui Cîrjan, după o pătrundere pe flancul stâng.
Elevii lui Zeljko Kopic au continuat să forțeze golul victoriei, însă în minutul 84 au rămas în inferioritate numerică, după ce Milanov a primit două cartonașe galbene în decurs de câteva minute. Chiar și cu un om în minus, Dinamo a avut o șansă mare de a prelua conducerea în minutul 90, când Iliev a respins un nou șut periculos al lui Karamoko.
Finalul meciului a adus și a doua eliminare în tabăra dinamovistă: Cristian Mihai a văzut cartonașul roșu în prelungiri, iar gazdele au încheiat meciul în doar nouă jucători. Tabela a rămas însă nemodificată, iar confruntarea s-a încheiat la egalitate, 1-1.
În urma acestui rezultat, UTA urcă pe locul 2 în clasament, cu 12 puncte, în timp ce Dinamo ocupă poziția a 6-a, cu 9 puncte.
Dinamo: Epassy – Ikoko, K. Boateng, Stoinov, Opruţ (Milanov 56) – Kyriakou (Cr. Mihai 46), Gnahore, C. Cîrjan – D. Armstrong (Paşcalău 90+4), Al. Pop (Karamoko 46) , Al. Musi (Caragea 79). Antrenor: Zeljko Kopic
UTA Arad: D. Iliev – Ţuţu, Benga, Poulolo, Padula – Van Durmen, Ov. Popescu (Zsori 76) – V. Costache (Hrezdac 76), A. Roman (Luca Mihai 90), Tzionis (Alomerovic 83) – Hakim Abdallah. Antrenor: Adrian Mihalcea
Cartonaşe galbene: Cr. Mihai 55, Milanov 62 / Van Durmen 88
Cartonaşe roşii: Georgi Mianov (Dinamo) min. 84; Cristian Mihai (Dinamo) min. 90+1
Arbitri: Sebastian Colţescu – Adrian Popescu, Cristian Ilinca
Arbitri VAR: Adrian Cojocaru – Marius Badea
Antrenorul de la Dinamo, Zeljko Kopic, şi-a spus părerea după ce „câinii” s-au încurcat pe teren propriu cu UTA. Croatul a fost mulţumit de repriza a doua, dar vrea să găsească motivele celor două puncte pierdute.
„Vrem să înţelegem motivele, că în partea a doua am fost buni. În prima repriză ne-am mişcat lent, iar după am egalat, au venit cele două cartonaşe roşii…
Simt cum se antrenează jucătorii şi nu înţeleg rezultatul, ştiu cât de bine lucrăm. Faptul că am jucat atât de bine în repriza a doua a demonstrat că suntem pregătiţi. Au fost lucruri pozitive în repriza a doua, dar trebuie să jucăm în tot meciul la fel.
Jucătorii eliminaţi au vrut prea mult în repriza a doua, lucrurile s-au schimbat şi am dominat de la început, a fost excesul de adrenalină. Se mai întâmplă să faci greşeli şi să fii eliminat.
Facem scouting, ne mai trebuie câţiva jucători. Sper. Mai avem nevoie de trei, patru jucători, toţi cei din conducere spun la fel”, a spus antrenorul de la Dinamo, Zeljko Kopic.