UTA Arad a încheiat la egalitate vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu Unirea Slobozia, în primul meci al etapei a şaptea a Superligii.
La Arad, cei care au deschis scorul au fost gazdele, Ibrian l-a faultat pe Pospelov în careu, în minutul 33, iar arbitrul a acordat penalty pentru arădeni, după ce a revăzut faza la VAR. Costache a transformat în minutul 36 şi UTA a intrat la vestiare cu avantaj minim.
Oaspeţii au replicat prin şutul lui Purece, din minutul 53, pentru ca Hakim Abdallah să rateze în minutul 67. Elevii lui Prepeliţă au dat lovitura în minutul 90+2.
Eduard Florescu a executat un corner, Coadă a prelungit cu capul şi Şerbănică a înscris stabilind scorul final, UTA Arad – Unirea Slobozia 1-1, chiar dacă Hakim Abdallah a şutat în minutul 90+5, iar portarul Rusu a respins incredibil.
În clasament, UTA rămâne neînvinsă şi este a doua, cu 13 puncte, în vreme ce Unirea ocupă locul al patrulea, cu 11 puncte.
La finalul meciului, Adi Mihalcea a tras concluziile cu privire la faptul că echipa sa actuală nu a reușit să o învingă pe cea de la care a venit.
”Există o parte bună în tot ce s-a întâmplat până acum. Faptul că nu am pierdut. Știam că întâlnim o echipă cu un stil foarte simplist de joc, cu mingi la bătaie și o organizare foarte bună. Nu am reușit să rămânem cu toate cele 3 puncte. Am luat din păcate un gol în ultimele minute, dar pentru mine tot ce se întâmplă după minutul 90 e fatidic.
Și noi am câștigat puncte după minutul 90, așa că nu-mi fac niciun fel de problemă. Din păcate azi nu am arătat foarte proaspeți. Am avut probleme și la conctrucție. Se întâmplă. Trebuie să rămânem la fel de umili, să continuăm această muncă pentru că până în momentul de față ne-am descurcat destul de bine.
Au speculat un moment de neatenție a noastră. Nu am reușit să mergem cu adersarii. Rămânem cu acest punct și vom continua. A trecut prima parte a campionatului, sicer nu credeam că vom rămâne neînvinși până în etapa a 7-a.
Până la urmă tot ce s-a întâmplat o iau ca pe un lucru pozitiv. Vom remedia problemele. Vor veni și jucătorii care azi nu au luat parte. Vom încerca să abordăm și Cupa la victorie. Continuăm această luptă.
(n.r. de concordat) Ar fi trebuit să spună cineva din conducere. Noi nu simțim, am primit garanții că lucrurile vor merge în continuare foarte bine. Până în momentul de față nu avem nicio problemă financiară.
Avem o săptămână încărcată. Avem un meci de Cupă cu cea mai bună echipă din ultimii 5 ai din Liga a 2-a, din păcate ei nu au dreptul de promovare. CSA Steaua. Apoi rămânem la București pentru meciul cu Rapid. Meciuri frumoase, cu atmosferă superbă”, a declarat Mihalcea, după meci.