Bogdan Lobonț e convins înaintea partidei de debut a lui Cristi Chivu în Serie A, pe banca lui Inter: „Cunoaște cultura clubului”

PLAYSPORT 25.08.2025, 20:18
Bogdan Lobonț e convins înaintea partidei de debut a lui Cristi Chivu în Serie A, pe banca lui Inter: „Cunoaște cultura clubului”

Cristi Chivu se află la debutul său pe banca grupării Inter Milano, în Serie A. Tehnicianul român a debutat deja pe banca tehnică a „nerazzurrilor”, la Cupa Mondială a Cluburilor. Chivu nu a impresionat la primele sale partide oficiale, însă, miza este cu totul alta în campionatul Italiei.

Bogdan Lobonț, fostul coleg al lui Chivu a vorbit despre partida de debut a lui Chivu, la Inter, în campionatul italian, cea de pe teren propriu în fața celor de la Torino.

Bogdan Lobonț: „Trebuie să țin și cu Inter, că este el acolo”

„Îi țin pumnii lui Cristi. Merită tot ce are. Era un parcurs normal. Meciul de diseară îl văd ca pe orice debut, sunt alături de el cu gândurile bune și energia mea. Este Serie A, toți vor să înceapă bine. Torino nu e o forță, dar joacă împotriva Interului și cu siguranță va avea o prestație bună.

Ținând cont de ciclul pe care l-au avut putem spune că da (n.r. – Inter este în reconstrucție). Cristi este profilul perfect pentru ce vrea Inter în următorul ciclu.
La el tot timpul era ceva natural în tot ce spunea, nu își pregătea vreun discurs dinainte. Are avantajul de a cunoaște cultura clubului, este de mult acolo și se mulează pe ce vrea Interul pentru următorul ciclu.

Acum trebuie să țin și cu Inter, că este el acolo. Toți românii trebuie să ținem cu Inter, că reprezintă fotbalul românesc și sunt mândru de el.
Inter este una dintre favoritele la titlu. Campionatul e lung, e prima etapă și mai e mult, iar pe favorite le dau alte instituții.”, a declarat Bogdan Lobonț, conform Orange Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622