Nebunie la Arad. UTA – Argeş 3-3, gazdele au revenit, din nou, de la 0-3

PLAYSPORT 13.09.2025, 18:51
Nebunie la Arad. UTA – Argeş 3-3, gazdele au revenit, din nou, de la 0-3

UTA Arad a remizat, pe teren propriu, cu FC Argeş, scor 3-3, într-un meci din etapa a noua din Superliga României.

Argeș a condus cu 3-0, dar nu a putut să câștige

Meciul de la Arad a avut două părţi distincte. În prima jumătate de oră piteştenii au fost devastatori şi, după ce Caio Martins a deschis scorul în minutul 7, Ionuţ Rădescu a reuşit să dubleze avantajul oaspeţilor cu golul său din minutul 19.

Ricardo Matos a făcut 3-0 în minutul 28 şi partida părea deja jucată. Însă Mihalcea a efectuat o dublă schimbare inspirată, în minutul 33, şi unul dintre cei doi nou intraţi, David Barbu, a redus din diferenţă două minute mai târziu.

Suporterii arădeni s-au înviorat în minutul 38, la bara transversală a lui Tzionis, care demonstra că gazdele nu au renunţat la luptă şi o nouă remontada – cum se întâmplase cu Universitatea Craiova, era posibilă.

Şi Marius Coman a înscris în minutul 45, reducând la un singur gol ecartul. Repriza secundă nu a mai avut acelaşi ritm, dar Coman a ratat pentru gazde, în minutul 60, iar David Lazar s-a remarcat, în minutul 65, la dubla ocazie a lui Hrezdac şi Pospelov.

Un minut mai târziu, Hrezdac a fost faultat în careu de Yanis Pîrvu şi arbitrul Horaţiu Feşnic a dictat penalti, confirmat de VAR. Valentin Costache a egalat de la punctul cu var, în minutul 68, şi UTA reuşea a doua sa revenire stagională de la 0-3.

Andone, reacție după meciul spectaculos de la Arad

La capătul meciului, Bogdan Andone a tras concluziile după ce echipa sa a condus cu 3-0, dar a ratat, totuși, victoria.

”Dacă cineva ne întreba dacă suntem mulțumiți cu egal înainte de meci, am fi zis cu siguranță da. Am întâlnit o echipă extrem de puternică acasă, o echipă care e împinsă de la spate. Nu e prima dată când revin de la 0-3 și au făcut-o contra unei echipe mult mai puternice decât noi.

Important e că după acest joc să învătăm din greșelile pe care le-am făcut. Am făcut greșeli simple, lucruri pe care le antrenăm, la fazele fixe, știam unde bat. Am luat goluri prea ușor. Golul de 2-3 a cântărit decisiv, a venit în minutul 45”, a declarat Andone, după meci.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622