Antrenorul portughez Joao Pereira, aflat pe banca lui Alanyaspor, a tras concluziile după victoria obţinută în deplasare, în etapa a cincea a campionatului Turciei. Tehnicianul s-a arătat mulţumit de modul în care jucătorii introduşi pe parcurs au schimbat ritmul jocului, printre aceștia şi Ianis Hagi, care a bifat debutul său în fotbalul turc.
„Dacă nu jucăm întotdeauna la capacitate maximă, este foarte dificil să câştigăm. Este un campionat foarte dificil.
Cred că a fost un meci foarte bun pentru ambele echipe. Am jucat foarte bine, mai ales în primele 30-35 de minute, până când am marcat. Ambele echipe au creat ocazii excelente.
Ceea ce este important pentru noi este că jucătorii noştri care au intrat de pe bancă au contribuit foarte mult şi au înţeles asta, pentru că fiecare jucător din echipa noastră este important pentru noi. Au intrat şi au contribuit foarte bine.
Trebuie să continuăm să muncim din greu. Toată lumea trebuie să dea 100% din potenţialul său. Nu voi accepta niciodată mai puţin de 100%”, a declarat Joao Pereira pentru presa din Turcia.
Alanyaspor a început bine prima repriză a confruntării de la Konyaspor. Ogundu a deschis scorul în minutul 28, după pasa lui Keskin. Gazdele au egalat prin Enes Bardhi, în minutul 51, moment în care Pereira a apelat la modificări în echipă.
Ianis Hagi a intrat pe teren în minutul 66, când l-a înlocuit pe Kaya, iar Yalcin i-a luat locul lui Hwang Ui-Jo. Decizia s-a dovedit inspirată, întrucât Alanyaspor a revenit în avantaj prin reuşita lui Maestro, care a punctat în minutul 79, după pasa primului marcator, Ogundu.
În tabăra gazdelor, Marius Ştefănescu a fost aruncat în luptă în minutul 83, când l-a înlocuit pe Bazoer. De cealaltă parte, Umit Akdag, fost internaţional U21 al României şi titular la Alanyaspor, a fost avertizat cu cartonaş galben în prelungiri, în minutul 90+6.