Louis Munteanu (23 de ani) rămâne un nume atractiv pe piaţa de mercato din Europa, chiar dacă randamentul său nu mai este la fel de bun în acest sezon la CFR Cluj.
Presa din Scoția susține că Munteanu ar trebui să fie transferat de Celtic, care caută un atacant.
Reacția vine după ce în România a circulat vestea că Nelu Varga, patronul CFR-ului, este de acord să-l vândă pe Munteanu la FCSB pentru 5 milioane de euro. Scoțienii susțin că prețul este un chilipir, iar Celtic ar trebui să se miște repede și să-l transfere.
„Ar fi o prostie să nu facă Celtic o ofertă pentru Louis Munteanu după ce a fost dezvăluit noul său preţ de vânzare.
Celtic a urmărit mai mulţi atacanţi în lunile de vară, inclusiv pe Louis Munteanu. (…) Acum, o oportunitate perfectă a apărut. Atacantul de 23 de ani e „disponibil” pentru un preţ mult mai mic faţă de cel din vară.
E prea bun ca să refuzi, Celtic ar trebui să intre în cursă”, scrie presa din Scoţia.
Louis Munteanu a marcat un singur gol în 12 meciuri jucate în toate competiţiile sezonului la CFR Cluj.