Csikszereda a încheiat la egalitate, joi seară, pe teren propriu, scor 2-2, în fața echipei CFR Cluj, într-un meci restant din etapa a V-a a Superligii. Gazdele au obținut egalarea în minutul 90+9, printr-un penalty acordat după consultarea VAR, ca urmare a unui fault în careu.
Meciul era programat inițial pentru 10 august, însă a fost amânat din cauza participării echipei clujene în competițiile europene.
Golurile au fost marcate de: Eppel (’34) și Paszka (’90+9 – penalty) pentru Csikszereda, respectiv Cordea (’17) și Slimani (’71) pentru CFR Cluj.
Antrenorul de la Miercurea Ciuc a avut sentimente diferite, deși Paszka a marcat din panenka.
„M-a surprins, da. Acum, la cald, accept. Dar sincer, eu când eram jucător, nici măcar la antrenament nu îmi permiteam să execut așa. Pentru mine nu se poate așa ceva. Când o echipă întreagă muncește o săptămână întreagă, tu bați în așa hal… Acum, normal, trebuie să pun fermoar, n-am ce să zic. Dar sper să nu mai am șansa.
Îl puneam pe primul tren, direct la Budapesta, asta era singura soluție. Nu-mi place să mă joc cu munca echipei. Fiecare jucător răspunde pentru orice greșeală și e responsabil pentru tot ce face”, a declarat Robert Ilyes.
„Echipa a jucat, am fost echipa mai bună, am avut ocazii bune de a marca. Penalty-ul a fost ușor acordat, dar acum nu mai contează. Am avut situații mari de a marca, dar ăsta e fotbal și, dacă nu închizi meciul, se pot întâmpla greșeli. Nu zic că e greșeala lui Biliboc, ci a altcuiva, dar asta e situația.
Am făcut un meci bun, cu posesie și situații periculoase, dar e păcat de acest episod din final și este tristețe după ce am fost egalat. Până să vin eu echipa primea ușor gol, dar vreau să scot în evidență lucrurile bune.
Slimani a făcut un joc bun și e păcat că nu a reușit să înscrie și al doilea gol”, a spus antrenorul italian de la CFR Cluj, Andrea Mandorlini.