Gigi Becali (67 de ani) a dezvăluit numele fotbalistului al cărui transfer l-a ratat, în vară, din Superliga.
Este vorba despre portughezul Samuel Teles (28 de ani), care a semnat cu Universitatea Craiova.
Becali l-a vrut pe Teles, dar a fost sfătuit să nu-l transfere pe fostul jucător de la Oțelul Galați, iar acum regretă decizia luată.
„Eu am greşit. Spun în premieră, am vrut să iau un mijlocaş şi l-a luat o contracandidată. Nu l-am luat… Am vrut să-l iau, dar. Nu spun, dar l-a luat altcineva pentru că un prieten de-al meu că ‘Nu, domne, cum să-l iei pe ălă’.
Am vrut să-l iau pe Telles. Nu e superfotbalist, dar e bun. Şi un prieten de-al meu m-a convins să nu-l iau. De acum încolo, când vreau un jucător îl iau şi gata. Fac contract pe şase luni, pe un an”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Samuel Teles a jucat 17 meciuri (1030 de minute) la Universitatea Craiova în acest sezon, a marcat o dată şi a oferit două assist-uri.