Zeljko Kopic și-a găsit atacant după victoria din Cupa României, cu CS Dinamo: „Ar putea să primească minute”

PLAYSPORT 29.10.2025, 10:57
Zeljko Kopic și-a găsit atacant după victoria din Cupa României, cu CS Dinamo: „Ar putea să primească minute”

FC Dinamo a învins, marţi, cu scorul de 3-1, echipa CS Dinamo, din Liga II, în prima etapă din grupa D a Cupei României.

La meciul disputat pe stadionul Arcul de Triumf, pentru FC Dinamo au marcat Caragea (9, 18) şi Muşi (90), iar pentru CS Dinamo a punctat Cocoş (72). Antrenorul celor de la Dinamo București, Zeljko Kopic a reacționat la capătul victoriei obținute pe Stadionul „Arcul de Triumf”.

Kopic l-a lăudat pe tânărul său atacant, Adrian Caragea, pentru cele două reușite din meciul cu CS Dinamo.

„În prima repriză a fost foarte, foarte bine, am fost foarte satisfăcut de cum am controlat meciul din punct de vedere ofensiv. Am avut ocazii, am marcat două goluri, nu le-am dat şanse, s-a văzut diferenţa de calitate dintre cele două echipe. După aceea, am protejat anumiţi jucători pentru meciul cu CFR de vineri.

Am vrut să ofer minute egale, dar unii jucători care au intrat în repriza a doua n-au fost la cel mai înalt nivel, iar CS Dinamo a avut câteva ocazii. Au înscris golul de 1-2, puteam să compromitem meciul.

Le-am spus în vestiar că Dinamo Bucureşti este un club cu multe trofee, suporteri, ambiţii. Nu poţi să nu acorzi respect lui CS Dinamo, echipă de eşalon secund. Să ai 2-0 şi să ne punem într-o astfel de situaţie… Nu vreau să văd jucătorii evoluând la acest nivel!

Perica nu este la cel mai înalt nivel, aşa cum a fost anul trecut. A suferit, a avut probleme, nu e uşor să le rezolvi, a lipsit de la multe antrenamente. Nu e uşor să reintri în tot fluxul ăsta, să prinzi încredere, trebuie să fim mai buni. La Caragea e destul de simplu. Am discutat cu el înainte de meci şi i-am zis că azi n-a jucat datorită regulii U21, a jucat pentru că a meritat şi a profitat de oportunitate. Nu l-am simţit bine în restul meciurilor.

Azi a profitat, cu această evoluţie ar putea să primească mai multe minute în Superliga. Sunt fericit pentru el”, a spus Kopic.

Rezultatele zilei de marți în Cupa României

Tot marţi, Sporting Lieşti şi Oţelul au remizat, scor 3-3, iar Csikszereda şi Sepsi au încheiat la egalitate, scor 0-0. De asemenea, CFR Cluj a învins CSM Slatina, scor 4-0.

Miercuri sunt programate partidele Metaloglobus – FC Argeş, Metalul Buzău – ”U” Cluj, Sănătatea Cluj – Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa – FCSB, iar joi au loc partidele Concordia Chiajna – Hermannstadt, UTA – Petrolul, FC Botoşani – Farul şi CSC Dumbrăviţa – Rapid.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622