Gheorghe Hagi confirmă revenirea pe banca tehnică: ”Cu siguranță!” Care este obiectivul său principal la Farul

PLAYSPORT 21.11.2025, 14:27
Gheorghe Hagi confirmă revenirea pe banca tehnică: ”Cu siguranță!” Care este obiectivul său principal la Farul

Gheorghe Hagi, ajuns la 60 de ani, a anunţat că va reveni cât de curând pe banca tehnică, după pauza pe care şi-a luat-o începând cu finele sezonului trecut.

„Regele” a anunţat că îşi doreşte un respiro începând din această stagiune. Conducerea echipei i-a fost încredinţată lui Ianis Zicu, în timp ce Hagi a rămas acţionar al clubului.

Pauza, însă, pare să fie pe termen limitat. ”Regele” a mărturisit că îşi doreşte să revină cât mai curând pe banca tehnică, fără a oferi deocamdată o dată exactă pentru această revenire.

Ca antrenor, Hagi are în palmares două titluri de campion al României: primul obţinut în 2017, pe vremea când echipa se numea Viitorul, iar al doilea în 2023, cu Farul Constanţa.

Hagi: ”Fotbalul e o necunoscută. Trebuie să fii pregătit şi în somn!” ”Regele”, aproape de revenire

„Eu am anunţat că am nevoie de o pauză, să vin şi să văd fotbalul şi din tribună, de la televizor, să văd cum se vede, să-mi fac analize, să-mi pun la punct anumite lucruri la Farul şi la academie, în special la academie.

După aceea, e timp, am timp, de viitorul meu. Mă simt bine şi va veni pofta, pe zi ce trece, din ce în ce mai mult. Cu siguranţă că, la un moment dat, o să mă vedeţi revenit în antrenorat. Sunt de atâţia ani în meserie şi am spus că îmi place un lucru, anume partea tehnică şi o să mă vedeţi, acolo jos, la firul ierbii, întotdeauna!

În fotbal nu se ştie niciodată nimic! Nu ştim ce va fi nici măcar mâine. Fotbalul este o necunoscută, eu ştiu că trebuie să fii pregătit şi în somn. Sunt lângă fotbal, iubesc fotbalul şi vom vedea ce va fi”, a spus Gheorghe Hagi, pentru Fanatik.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622