Assad Al-Hamlawi, atacantul palestinian transferat de Universitatea Craiova în această vară pentru suma de 1.000.000 de euro, traversează o perioadă dificilă: nu a mai marcat de trei luni pentru „alb-albaștri”.
Venit în Bănie cu mari așteptări, fotbalistul de 25 de ani s-a integrat rapid și a avut un start excelent de sezon, cu goluri importante atât în Superligă, cât și în preliminariile UEFA Conference League. Totuși, după forma bună din debutul aventurii sale la Craiova, atacantul născut la Helsingborg, în Suedia, a intrat într-o perioadă lungă de secetă care continuă și acum.
Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova, a sugerat că una dintre cauzele posibile ale scăderii de formă ar putea fi legată de situația sa personală. Familia lui Al-Hamlawi l-a însoțit în primele luni, însă plecarea apropiaților ar fi îngreunat situația jucătorului în ultima perioadă.
Chiar și așa, clubul din Bănie are în continuare încredere în atacantul adus de la Slask Wroclaw și speră că acesta va reveni în curând la nivelul arătat la începutul campionatului.
„Şi pe mine mă îngrijorează, ştii părerea mea despre atacant, cartea de vizită a atacantului e golul. Cum îl dă, cu capul, cu mâna, să fie acolo, să o bage în poartă. Atacantul trebuie să o bage în poartă. Acum poate trece şi el…
A avut o perioadă foarte bună atunci, însă, se pare că şi anturajul în care a trăit la vremea respectivă, erau împreună, familia se simţea bine. Ştii cum sunt ei, sentimentali, sunt foarte legaţi în familie. Poate a avut şi o cădere din punctul ăsta de vedere. Noi îl aşteptăm. Avem încredere, e un jucător cu calitate, trebuie să-şi revină.
Completează bine Etim. Goluri, pase. E bine să fie competiţia asta. În zona aia poate să joace şi Baiaram.”, a declarat Sorin Cârţu, la Prima Sport.