Maxime Sivis (27 de ani), fundașul lateral dreapta francez al celor de la Dinamo a semnat prelungirea contractului său cu formația din Superliga până în vara anului 2028.
Fotbalistul adus de Dinamo în vara trecută de la Guingamp a devenit titular al postului la scurt timp de la venirea sa la Dinamo.
Accidentat în urmă cu o lună la partida din Cupa României cu CS Dinamo, Sivis s-a înțeles cu Dinamo asupra unei prelungiri a contractului său până în 2028.
„Maxime Sivis rămâne la Dinamo până în 2028! Suntem bucuroşi să anunţăm prelungirea contractului lui Maxime Sivis până la 30.06.2028, cu opţiunea de prelungire din partea clubului cu încă un sezon competiţional.
Sosit în vara lui 2024, Maxime a devenit rapid o piesă importantă în defensiva noastră, adunând 47 de meciuri, 2 goluri şi 4 assist-uri în tricoul alb-roşu.
Prin constanţă, profesionalism şi atitudine, Maxime a arătat că este un jucător pe care te poţi baza în orice moment. De aceea, suntem încântaţi că va continua alături de noi şi în următorii ani.
Maxime, îţi dorim cât mai multe meciuri reuşite şi cât mai multe momente frumoase alături de Dinamo!”, au transmis cei de la Dinamo, pe Facebook.