Fostul campion mondial la categoria grea, Anthony Joshua, a fost externat miercuri dintr-un spital din Lagos, Nigeria, unde fusese internat în urma unui accident rutier soldat cu moartea a doi apropiați ai săi.
Potrivit unui comunicat comun al autorităților din statele Ogun și Lagos, boxerul britanic a părăsit unitatea medicală „cu inima grea, profund afectat de pierderea prietenilor săi”, însă a fost declarat apt din punct de vedere medical pentru a-și continua recuperarea la domiciliu.
Accidentul s-a produs luni dimineață, în orașul Makun, pe autostrada care leagă Lagos de Ibadan, după ce autoturismul în care se afla Joshua ar fi depășit viteza legală, iar șoferul a pierdut controlul în timpul unei depășiri, lovind un camion staționat.
În vârstă de 36 de ani, Joshua se afla în vacanță în țara de origine a părinților săi. Recent, pe 20 decembrie, el l-a învins prin KO pe Jake Paul, într-un meci intens mediatizat, cu un premiu estimat la 184 de milioane de dolari.
Campion olimpic la Londra în 2012, Joshua a suferit în ultimii ani mai multe înfrângeri notabile, cea mai recentă fiind în septembrie 2024, contra lui Daniel Dubois, iar după succesul cu Paul l-a provocat pe Tyson Fury, duel care nu a avut loc până acum.