Dănuț Lupu nu are dubii în privința câștigătoarei titlului din Superliga: „De trei luni tot spun”

PLAYSPORT 08.01.2026, 17:54
Dănuț Lupu nu are dubii în privința câștigătoarei titlului din Superliga: „De trei luni tot spun”

Dănuț Lupu (58 de ani), fostul jucător al celor de la Dinamo sau Rapid, a vorbit despre lupta la titlu din Superliga. Fostul internațional român se așteaptă la un nou triumf al celor de la FCSB pe plan intern, al treilea consecutiv pentru „roș-albaștri”. Campioana României a avut parte de o primă parte modestă a sezonului, dar a reușit să revină în pragul play-off-ului.

Deşi îşi doreşte ca Dinamo să fie cea care va cuceri titlul la capătul acestui sezon, Lupu nu-şi pune mari speranţe în fosta sa echipă în lupta pentru titlu.

Dănuț Lupu: „Avem un campionat foarte slab”

„Şi în Liga 1, după cum aţi văzut, cred, fără să se supere cineva pe noi, avem un campionat foarte slab. Gândiţi-vă că FCSB era pe locul 14 acum cinci etape, iar acum e la un pas să ia din nou campionatul. Nu sunt stelist, nu am ţinut cu Steaua (n.r. FCSB), dar spun de trei luni că tot ei vor lua titlul.

(n.r. Credeţi că există vreo echipă cu forţa necesară?) Hai să spunem Craiova, care într-adevăr are un lot bun anul acesta. Eu am spus că mi-aş dori să ia campionatul Dinamo, iar dacă nu, Rapid, dar de vreo doi ani FCSB îl câştigă, din păcate.”, a declarat Dănuţ Lupu, conform Orange Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622