Zi istorică! Sute de suporteri au venit la demolarea din „Ștefan cel Mare”. Apare noul stadion al lui Dinamo

PLAYSPORT 20.01.2026, 18:55
Zi istorică! Sute de suporteri au venit la demolarea din „Ștefan cel Mare”. Apare noul stadion al lui Dinamo

Aproximativ 300 de suporteri au fost prezenți, marți, la demolarea vechiului stadion Dinamo.

Încep lucrările pentru noua Arenă Multifuncţională Dinamo

„Locul în care am simțit mereu glorie, de azi înainte va fi doar istorie”, a fost mesajul afișat pe un banner de fani, în frunte cu oficialul CS Dinamo, Ionuț Lupescu.

Printre legendele dinamoviste care au asistat la eveniment s-au numărat Marius Niculae, Bogdan Stelea și Florentin Petre. Suporterii au plecat de la stadion cu diverse suveniruri, de la scaune până la bucăți tăiate din plasele porților.

În locul vechii arene va fi construită Arena Multifuncțională Dinamo. Lucrările vor fi realizate de asocierea formată din BOG’Art (lider), ACI Cluj SA, Dico & Țigănaș Birou de Proiectare și UTI Construction and Facility Management SRL.

Potrivit Companiei Naționale de Investiții, contractul prevede un termen de execuție de 25 de luni, iar în perioada următoare constructorul va organiza șantierul pentru demararea lucrărilor.

Noua Arenă Multifuncțională CS Dinamo București va fi mai mult decât un stadion: un complex sportiv modern, omologat UEFA, cu o capacitate de 25.000 de locuri, spații de cazare și cantină pentru sportivi, săli de antrenament pentru mai multe discipline, centru de recuperare și spațiu expozițional.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622