Cristi Chivu vizează un transfer de senzație: campionul mondial din 2022, aproape de a semna cu Inter Milano

PLAYSPORT 22.01.2026, 15:10
Cristi Chivu vizează un transfer de senzație: campionul mondial din 2022, aproape de a semna cu Inter Milano

Inter Milano domină actualul sezon din Serie A, însă conducerea clubului şi antrenorul Cristi Chivu privesc deja spre viitor. Deşi echipa se află pe primul loc şi are prima şansă la Scudetto, vara se anunţă una extrem de agitată pe Giuseppe Meazza, cu schimbări importante la nivelul lotului.

Sommer îşi face bagajele, Dibu Martinez, aproape de Inter

Unul dintre posturile vizate este cel de portar. Yann Sommer se apropie de finalul contractului, iar oficialii clubului nu iau în calcul o continuare a colaborării cu goalkeeperul elveţian, care va împlini 38 de ani. În aceste condiţii, Inter a demarat căutările pentru un nou număr unu.

Pe lista scurtă a milanezilor se află Emiliano Martinez, campion mondial cu Argentina şi titular la Aston Villa. Presa italiană notează că reprezentanţii Interului au purtat deja discuţii cu anturajul portarului, semn că interesul este unul concret. Chiar dacă Martinez mai are contract pe termen lung în Anglia, o mutare în Serie A rămâne o posibilitate deschisă.

Negocierile nu se anunţă însă simple. Inter are stabilit un plafon salarial clar şi nu intenţionează să depăşească pragul de 4 milioane de euro pe sezon, la care s-ar putea adăuga bonusuri de performanţă.

În acelaşi timp, numele lui Martinez a fost vehiculat şi în legătură cu alte cluburi din Premier League, inclusiv Tottenham.

Planurile lui Cristi Chivu nu se opresc la poarta echipei. Antrenorul român analizează şi opţiuni pentru consolidarea compartimentelor de bandă, iar printre jucătorii urmăriţi se numără Ivan Perisic. Experimentatul croat, aflat acum la PSV Eindhoven, ar putea reveni într-un campionat pe care îl cunoaşte foarte bine, după anii petrecuţi anterior la Inter.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622