Universitatea Craiova a învins joi, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 25-a din Superligă.
Oltenii au avut prima ocazie importantă a partidei încă din minutul 5, când Bancu a şutat peste poartă, din careu. Portarul Dur-Bozoancă a respins şutul de la distanţă al lui Adrian Rus, în minutul 20, iar prima repriză s-a încheiat cu bara lui Etim, în minutul 45. Golul a căzut în minutul 61, în poarta gălăţenilor, David Matei fiind autorul deschiderii de scor.
Tot Matei a trimis direct în braţele portarului oaspeţilor, în minutul 76, iar VAR-ul a anulat golul lui Nsimba, din minutul 89, pentru un ofsaid. Ultima ocazie a aparţinut lui Romanchuk, care a trimis în bară, în al patrulea minut de prelungire.
Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 în faţa Oţelului Galaţi şi elevii lui Coelho au revenit pe prima treaptă a podiumului, având 49 de puncte. Oţelul e în afara play-off-ului, pe locul 9, cu 37 de puncte.
Laszlo Balint a tras concluziile, după ce Oţelul a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 0-1, în etapa cu numărul 25 din Superliga.
„Eu cred că a văzut toată lumea că am avut o abordare curajoasă, am încercat să avem cât mai mult control prin posesie. Eu zic că am şi reuşit acest lucru. Într-adevăr, Craiova şi-a creat câteva situaţii, dar era firesc.
Am luat acel gol pe o minge pierdută în jumătatea adversă, n-am reuşit să asigurăm eficient acel sistem de apărare preventivă.
Din păcate, ne-au lipsit realizările în ultima treime adversă. Pentru noi e o înfrângere dureroasă, dar cumva firească, dacă nu dai gol nu ai cum să emiţi pretenţii”, a spus Laszlo Balint, după Craiova – Oţelul 1-0.