FCSB a învins joi seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a 25-a din Superligă.
Bucureştenii au dominat prima repriză a meciului de pe Arena Naţională şi portarul oaspeţilor, Anestis, a fost eroul echipei lui Grozavu. Acesta a parat şuturile lui Tănase (min. 4) şi Cisotti (min. 10), apoi a intervenit la şutul de la distanţă al lui Miculescu, în minutul 38. Vali Creţu a lovit transversala un minut mai târziu, iar gazdele au reuşit să deschidă scorul în minutul 41, prin Mamadou Thiam. În partea secundă tot Anestis l-a blocat pe Olaru, în minutul 47, apoi a respins la Miculescu în minutul 58. Leo Grozavu a schimbat ofensiv în minutul 67 şi a venit şi golul oaspeţilor.
Nou intratul Kovtalyuk a egalat cu o lovitură de cap, în minutul 72, la centrarea lui Onfgenda, însă forcingul gazdelor a dat rezultate după numai trei minute, când Olaru i-a readus pe roş-albaştrii în avantaj, dintr-un assist oferit de Baba Alhassan. Finalul meciului s-a jucat pe contre, ambele echipe având şanse să înscrie, însă în cele din urmă FCSB – FC Botoşani a fost 2-1, iar echipa lui Charalambous este pe locul 10, cu 37 de puncte. Roş-albaştrii au ajuns la două puncte de ultimul loc de play-off, locul 6, ocupat chiar de FC Botoşani, care are 39 de puncte.
„A fost un meci dificil. Asta s-a întâmplat. E o echipă cu jucători de calitate. Au fost momente în care nu am ştiut să ne echilibrăm, să le facem faţă. Puteam să mai primim goluri. Fotbalul aşteaptă greşeala adversarului.
La golul de 1-2 a fost o fază simplă ce putea fi evitată. E clar că nu trecem prin cea mai bună perioadă. Ar fi fost nevoie şi de ceva sânge proaspăt. Nu a fost să fie. Trebuie să facem comparaţie cu ce a fost Botoşani în ultimii ani. Acum suntem într-o situaţie mai bună.
Am primit un gol dintr-o fază care nu anunţa nimic. Una peste alta, am fost clar inferiori. (n.r. în acest meci aţi fost mai liniştit) Ne agităm de pomană de multe ori şi preferăm să fim sănătoşi, lucizi, pentru meciurile viitoare. Orice meci e dificil. Noi nu arătăm foarte, foarte rău, dar nici nu arătăm ca echipa din prima parte a campionatului.
Pentru noi e foarte greu când vine vremea rece. Nu mai putem să ne antrenăm. Ne antrenăm pe un teren sintetic mai mic. E destul de dificil, dar asta nu înseamnă că ne plângem. Ne vom reveni, încă nu am murit”, a declarat Leo Grozavu, la flash interviu.