Atacantul slovac Timotej Jambor nu a reuşit să confirme la Rapid Bucureşti şi va continua sezonul în Polonia, sub formă de împrumut. Vârful de 21 de ani urmează să fie cedat temporar la Slask Wrocław, formaţie aflată în acest moment pe locul 8 în liga a doua poloneză.
Potrivit informaţiilor apărute în presa locală, mai exact pe Slasknet, Jambor se află deja la Wroclaw, unde efectuează vizita medicală. Dacă testele vor fi trecute fără probleme, slovacul va semna un contract valabil până în vara acestui an. Acordul dintre cluburi prevede şi o opţiune de transfer definitiv.
Pentru Rapid, mutarea vine în contextul unui randament mult sub aşteptări. Jambor a fost adus în vara lui 2024 de la MŠK Žilina pentru aproximativ un milion de euro, fiind unul dintre cele mai costisitoare transferuri ale giuleştenilor din ultimii ani. În tricoul Rapidului, atacantul a reuşit doar două goluri în 26 de meciuri oficiale.
Nu este prima încercare de relansare pentru Jambor. În a doua parte a sezonului precedent, acesta a fost împrumutat tot la Žilina, însă nici revenirea în campionatul Slovaciei nu a produs schimbarea dorită.