Alexandru Albu (32 de ani), în prezent la Unirea Slobozia, a obţinut o decizie favorabilă din partea Camerei de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FIFA, în urma conflictului contractual cu formaţia saudită Al-Safa. Conform golazo, Litigiul a pornit după ce clubul din liga secundă nu i-a achitat salariile pentru lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2024.
Fostul rapidist semnase în iulie 2024 cu Al Hazem, din prima ligă saudită, pentru un salariu lunar de 29.167 de dolari. După doar două luni, a fost împrumutat la Al-Safa, iar pentru a accepta mutarea a încasat 128.334 de dolari, sumă ce a inclus salariile pe iulie şi august plus o primă fixă de 70.000 de dolari.
Înţelegerea cu Al-Safa era valabilă până la 30 iunie 2025, cu un salariu lunar identic, achitat parţial de ambele cluburi. Restanţele repetate l-au determinat pe Albu să notifice oficial clubul, iar pe 27 decembrie 2024 a reziliat contractul invocând „justă cauză”.
Mijlocaşul a solicitat 161.106 dolari, însă FIFA i-a acordat 136.808 dolari despăgubiri, la care se adaugă 20.000 de dolari salariu restant şi dobândă anuală de 5%.
Per total, din cele şase luni petrecute în Arabia Saudită, Albu a încasat aproximativ 352.309 dolari, incluzând salarii, bonusuri şi compensaţii. Decizia poate fi atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.