FC Hermannstadt a învins-o, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, pe FC Botoşani, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii.
Învingătorii au marcat prin Chorbadzhiyski ’17, Neguţ ’32 şi Chiţu ’50. Pentru învinşi a înscris Bordeianu ’59.
În urma acestui rezultat, sibienii au acumulat 20 de puncte şi sunt pe locul 15, în timp ce moldovenii, cu 42 de puncte, au ratat calificarea în play-off.
”Nu avem motive să ne prezentăm de maniera asta. Se întâmplă la fotbal. Trecem printr-o perioadă proastă. Nu reuşim să ne redresăm. Ce pot să vă spun?
Cauze sunt. Astea le discutăm în cadrul clubului, cu conducerea, cu echipa, se fac analize. Să vin la televizor să vă spun cauzele? Sunt pus aici să fac altceva, nu să spun din ce cauză.
Sunt principalul vinovat poate. Nu am ştiut să gestionez anumite momente din ultima perioadă. De aici lucrurile s-au rostogolit.
Din iarnă rezultatele s-au rupt. Nu pot să spun mereu acelaşi lucru că devin penibil. La final, când se va trage linia, vedem ce se întâmplă. Se va discuta în cadrul clubului. Când se vor găsi responsabilii, aceştia vor plăti. Inclusiv eu. Vom vedea.
Nu îmi aduc aminte în ultimii ani ca Botoşani să fi avut 42 de puncte după 29 de etape. Mai este un meci şi vedem. Suntem într-o situaţie dezastruoasă momentan. Dacă ne uităm la clasament, la puncte, sunt echipe mai titrate ca noi, cu alte pretenţii şi sunt în zona noastră.
Eu am spus de anul trecut. Sunt primul care am zis că putem ajunge ca Sepsi anul trecut. Trebuie să facem puncte pentru că atunci când se înjumătăţesc punctele e greu. În play-out, orice meci este pe viaţă şi pe moarte. Rişti să păţeşti ce a păţit Sepsi anul trecut.
Cu aceşti jucători am reuşit să facem aceste puncte. Cu ei trebuie să facem în continuare. Nu avem alţii. Când puteam face nişte schimbări, nu am făcut.
Sunt convins că dacă ne trezim la timp, lucrurile nu stau prost. Arătăm rău ca atitudine, ca joc. Arătăm foarte rău. 42 de puncte nu sunt puţine, dar trebuie să ne revenim. Dacă nu ne revenim riscăm să ajungem într-o situaţie în care au ajuns şi alţii care nu au fost atenţi. Eu sunt responsabil.
Ce şoc să fac la echipă? Astea sunt întrebări de România. În niciun caz”, a declarat Leo Grozavu, după ce Botoșani a ratat play-off-ul.