Csikszereda FK a remizat duminică, în deplasare, 1-1 cu Petrolul Ploiești, în etapa a 29-a din Superligă. În prima repriză, singura ocazie importantă le-a aparținut gazdelor, Paul Papp șutând periculos din voleu în minutul 18, însă Eduard Pap a intervenit spectaculos. Opt minute mai târziu, Pap a ieșit la centrarea lui Ricardinho, iar Marco Dulca a solicitat penalti după un contact în careu, dar arbitrul George Roman a lăsat jocul să continue.
După pauză, ploieștenii au deschis scorul în minutul 51, prin șutul deviat al lui Rareș Pop. Nouă minute mai târziu, același Pop l-a faultat pe Trif în careu, iar Paszka a egalat din penalti. Bălbărău a salvat la încercarea lui Loeper (65), iar Pap a respins și șutul lui Rafinha, în minutul 84. Partida s-a încheiat 1-1, rezultat care le menține pe Petrolul (locul 12) și Csikszereda (locul 13) la egalitate, cu câte 29 de puncte.
Cartonaşe galbene: Ricardinho 75 / Z. Nagy 65
Arbitri: George Roman – Florian Vişan, Raul Ghiciulescu
Arbitri VAR: Cătălin Popa – Lucian Rusandru
“Cred că am început bine jocul, în prima repriză adversarii n-au ajuns în careul nostru, cu peste 60% posesie, dar n-am reuşit să marcăm mai mult decât ei. Băieţii au presat cum le-am cerut, dar n-am înţeles… ne-am speriat de rezultat la 1-0, am avut 10-12 minute când nu ne găseam ritmul şi ne-am retras. Acea fază cu uşurinţă s-a acordat penalty, dar noi avem penalty clar în prima repriză… îi dă cu pumnul în cap lui Dulca. E o ruşine, că avem VAR. Chiar o ruşine!
Am văzut o săptămână la televizor cu viciere de rezultat. Oameni buni, ăla dă cu piciorul în pământ, rupe brazda şi dă fault arbitru, iar după că e viciere de rezultat. Acum, penalty! Asta e viciere, când nu dai penalty la 0-0, că-i dă portarul cu pumnul în cap. Dulca dă cu capul în minge şi portarul îi dă cu pumnul în cap, penalty mai clar nu există. Nu vrea x sau cum îl cheamă pe cel de la VAR. E jenant, ruşinos. Toată lumea vorbeşte şi ei nu se gândesc? Trebuie să facem scandal la fiecare meci? Ok, ne comportăm elegant, să nu jignim, dar la noi se gândesc? Nici măcar să vorbesc nu pot, dacă sunt pe bancă? Mă uit la Simeone, mai are puţin şi calcă tuşa să intre în teren, nu-i atrage nimeni atenţia că oamenii vorbesc frumos.
La noi sunt dictatori ăştia! <<Îi elimini>>, nici măcar nu stau cu tine de vorbă. E ruşinos, sincer e ruşinos. Cu maestrul care ne-a arbitrat azi am păţit acum un an şi ceva, la un U Cluj cu Buzău… două penalty-uri în minutele 90 şi 92, că îi era frică de cel din camera VAR. Băi, treziţi-vă, că de asta sunteţi aici să faceţi dreptate, nu să vă bateţi joc.
Gică Popescu avea dreptate. Cine ţipă mai tare ăla e mai şmecher, că asta trebuie să faci. Aşa, dacă te cheamă la comisii ce? Să nu spui ce vezi? Nu vedeţi arbitrajul, nu vedeţi fiecare meci? Se întâmplă ce se întâmplă la fiecare meci, VAR-ul a făcut mai rău că intervine doar când vrea pentru cine vrea. Să se gândească ce au de făcut, că încep play-off-ul şi play-out-ul şi îmi e teamă, sincer. Îmi este foarte frică, îmi e teamă”, a declarat antrenorul de la Petrolul, Eugen Neagoe.
“Am întâlnit o echipă foarte motivată, jucând pe teren propriu. După ocaziile avute cred că e un rezultat echitabil. Sunt momente când ne-am concentrat pe tranziţii, am avut multe mingi pierdute în zona a doua, dar nici ei nu ne-au surprins. A venit aruncarea de margine din care s-a luat golul, după care am început să jucăm fotbal. Meciurile astea sunt cu intensitate, încărcătură mentală. Am făcut o partidă bună şi e un rezultat foarte bun.
N-am văzut nicio fază de arbitraj. Nu comentez arbitrajul, că nici noi n-am făcut o partidă bună şi nu vreau să caut scuze. Sunt supărat, că voiam altceva din meciul ăsta. Am câştigat un punct, dar vreau mai mult şi felicit echipa, totuşi, că suntem uniţi. Sunt fericit pentru acest punct”, a declarat antrenorul de la Miercurea Ciuc, Robert Ilyes.