Cu ocazia meciului de pe Arena Naţională cu FC Argeş, Dinamo a profitat de moment şi l-a prezentat în faţa fanilor pe George Puşcaş.
Venit în această săptămână la Dinamo, George Puşcaş a fost prezentat în faţa fanilor înaintea partidei cu FC Argeş.
Pe Arena Naţională, atacantul a intrat pe gazon în aplauzele fanilor, apoi, la solicitarea galeriei dinamoviste, George Puşcaş a înjurat-o pe marea rivală a „câinilor”, Steaua.
FC Dinamo a anunţat transferul atacantului George Puşcaş, care s-a alăturat echipei dinamoviste din postura de jucător liber de contract.
La 29 de ani, George vine cu un parcurs solid în fotbalul european, evoluând de-a lungul carierei la cluburi precum Inter Milano, Palermo, Reading, Pisa şi Genoa.
Cele mai multe meciuri le-a disputat în Serie B, unde a adunat 143 de apariţii, 42 de goluri şi 6 pase decisive. De asemenea, în Championship a bifat 84 de partide pentru Reading, reuşind 17 goluri şi 5 pase decisive.
Debutul său la echipa naţională a României a avut loc în 2018, iar până în prezent a strâns 46 de selecţii şi 11 goluri sub tricolor.
Venirea lui Puşcaş reprezintă o premieră în cariera sa, acesta nefiind prezent până acum în Superligă. Dinamo devine astfel primul său club din România la nivelul primului eşalon.
El a semnat un contract valabil pentru un sezon şi jumătate, până la 30.06.2027, şi va evolua cu numărul 47.