Instanța a luat decizia în privința lui Kader Keita! Ce s-a întâmplat, după ce a fost încătușat

PLAYSPORT 04.03.2026, 20:45
Instanța a luat decizia în privința lui Kader Keita! Ce s-a întâmplat, după ce a fost încătușat

Kader Keita (25 de ani) a ajuns în fața magistraților, care au decis plasarea sa sub control judiciar, fără cauțiune, în urma accidentului rutier grav provocat în Sectorul 2 din Capitală.

Kader Keita a scăpat de arestul preventiv

Instanța a respins propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile și a dispus măsura controlului judiciar. Avocații mijlocașului de la Rapid au anunțat că nu vor contesta hotărârea.

Fotbalistul ivorian este cercetat pentru părăsirea locului accidentului și pentru modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, după ce ar fi lovit cu mașina o femeie aflată pe trecerea de pietoni.

Miercuri, Keita a fost audiat la Brigada Rutieră București, unde a fost adus încătușat din arestul central al Poliției Capitalei, după ce fusese reținut inițial pentru 24 de ore.

Măsura controlului judiciar se dispune atunci când o persoană este cercetată penal, dar nu este arestată. În aceste condiții, jucătorul va rămâne în libertate, însă trebuie să respecte obligațiile stabilite de instanță.

Printre acestea se pot număra prezentarea periodică la poliție, interdicția de a părăsi țara, interdicția de a lua legătura cu anumite persoane, interdicția de a frecventa anumite locuri sau obligația de a anunța schimbarea domiciliului. Nerespectarea acestor condiții poate duce la înlocuirea măsurii cu una mai severă, precum arestul la domiciliu sau arestul preventiv.

Apărătorii lui Kader Keita au acceptat decizia instanței și au precizat că nu o vor contesta.

În ceea ce privește testările efectuate după incident, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București, Claudiu Costea, a declarat că suspectul a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și cu aparatul DrugTest, iar rezultatele au fost negative în ambele cazuri.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622