Cu şase zile înaintea meciului de baraj cu Turcia, Mircea Lucescu a anunţat lotul cu care naţionala României va încerca accederea în finala pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026.
Printre surprizele lui ”Il Luce” se numără Marius Coman, Andrei Coubiş şi Kevin Ciubotaru. Unul dintre marii absenţi este Ştefan Târnovanu, portarul FCSB cu trei meciuri în naţionala României.
În ultimele luni, Târnovanu a pierdut contactul cu primul 11 al echipei roş-albastre după ce a gafat în mai multe partide, iar în locul său a fost preferat tânărul Matei Popa, în contextul regulii U21.
Mihai Pintilii, fostul antrenor secund al FCSB, a comentat decizia lui Mircea Lucescu de a-l lăsa acasă pe Ştefan Târnovanu. Fostul închizător a recunoscut că regula U21 l-a costat pe Târnovanu, iar moralul său ar putea fi la cote minime, având în vedere lipsa minutelor, motiv pentru care i-a cerut lui Gigi Becali să fie lăsat să plece în vară.
„Nu credeam (n.r.- că Târnovanu nu va fi convocat), dar regula l-a făcut să piardă postul şi lotul pentru acest baraj. După părerea mea, i-a ales pe cei mai buni (n.r.- Mihai Popa, Ionuţ Radu şi Marian Aioani).
E apăsat, am şi vorbit cu el pe tema asta. Nu are ce să facă. Nu îi convine situaţia. De aia a şi mers la nea Gigi să ceară să plece în vară, că are nevoie de jocuri. E un tip puternic, sper să nu cadă. E un jucător valoros”, a spus Mihai Pintilii, la Prima Sport.
”Se simte (n.r.- Târnovanu) exact cum se simţea Creţu când juca Cercel. Nu e pe vârstă aici, este pe titular şi pe unul care îi ia locul. Noi vorbim de faptul că intră un jucător care este mai puţin valoros decât altul şi îi ia locul unui alt jucător.
Târnovanu este un portar bun, foarte bun. Acum, cât este de puternic, cât nu e, nu ştiu. Orice jucător care stă are un jucător aşa şi aşa.
În ziua de astăzi, dacă ai stat, este o mare problemă. Dacă nu joci trei luni, şase luni, ai mari, mari probleme de readaptare şi de a reintra din nou în circuit”, a adăugat Basarab Panduru.