Calhanoglu l-a oprit la vestiare pe Mircea Lucescu: „Lucru mai emoţionant nu poate fi”. Selecţionerul a dezvăluit ce i-a spus fotbalistul

PLAYSPORT 26.03.2026, 22:49
Calhanoglu l-a oprit la vestiare pe Mircea Lucescu: „Lucru mai emoţionant nu poate fi”. Selecţionerul a dezvăluit ce i-a spus fotbalistul

Mircea Lucescu a vorbit după ce România a ratat calificarea la Campionatul Mondial din vară. Selecţionerul a dezvăluit chiar că Hakan Çalhanoğlu i-a transmis un mesaj special.

„A fost un meci echilibrat, am aşteptat momentul în care ei puteau slăbi presingul. Am avut şi ghinion, am avut şi o bară.

Greşeala care a dus la gol… A fost o greşeală care putea fi evitată foarte uşor având în vedere ce am pregătit noi în această perioadă şi ştiind ce goluri au marcat ei în ultimul timp.

Turcia e o echipă bună cu jucători care evoluează la cel mai înalt nivel. L-am întrebat pe Calhanoglu cât a alergat şi a zis că vreo 12.5 km, iar eu mă gândesc că în campionatul nostru intern se aleargă câte 8-9 km într-un meci.

Am venit din dorinţa de a fi aici, n-am luptat cu nimeni, poate v-aţi uitat şi la băieţii aceştia pe care i-am debutat în naţionala Turciei…

Calhanoglu mi-a spus: <>, lucru mai emotionant nu poate fi… Nu sunt emoţionat, sunt aşa cum sunt” , a spus Mircea Lucescu la Prima TV.

Turcia – România 1-0

Naţionala României a ratat şansa de a ajunge la Cupa Mondială din vară, fiind învinsă joi seară de Turcia, la Istanbul, cu scorul de 1-0, în semifinala play-off-ului pentru turneul final. Turcia va înfrunta în finala play-off-ului câştigătoarea meciului Slovacia – Kosovo, iar tricolorii vor disputa un amical cu învinsa din partida de la Bratislava.

În prima repriză, Calhanoglu a încercat poarta lui Radu, din lovitură liberă, în minutul 17, dar nu a cadrat şutul, apoi Hagi a răspuns, în contul naţionalei noastre, dar şutul său l-a lovit pe Yuksek şi a ieşit în corner.

Un minut mai târziu, Dragomir a lovit bara porţii lui Cakir, dar autorul pasei, Bîrligea, se afla în offside. Arda Guler a trimis puţin peste poartă în minutul 32, fază iniţiată după o greşeală a lui Raţiu, care a vrut să dribleze în margine.

Turcii au început bine repriza secundă, iar în minutul 53, Arda Guler a trimis o pasă peste toată apărarea noastră, iar Ferdi Kadioglu a preluat, a rămas singur cu Radu şi l-a învins pe acesta, deschizând scorul.

Ianis Hagi a şutat din voleu puţin pe lângă bară, în minutul 56, însă nici turcii nu au rămas datori şi Kenan Yildiz a lovit transversala, în minutul 61.

Ionuţ Radu a scos în corner un şut al lui Arda Guler, în minutul 72. Cinci minute mai târziu, Stanciu a trimis şi el în bară, mingea plimbându-se pe linia porţii.

Turcii au revenit în ofensivă, dar tabela a rămas neschimbată şi gazdele s-au impus cu 1-0, calificându-se pentru finala barajului pentru Mondial.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622