OFICIAL | FRF a anunțat despărțirea de Mircea Lucescu. Burleanu: „Îl așteptăm într-un rol nou, în lunile următoare, la nivelul FRF”

PLAYSPORT 02.04.2026, 13:54
OFICIAL | FRF a anunțat despărțirea de Mircea Lucescu. Burleanu: „Îl așteptăm într-un rol nou, în lunile următoare, la nivelul FRF”

Federația Română de Fotbal anunță că domnul Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al Echipei Naționale a României.

Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vară. Bilanțul său pe banca naționalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, un egal și șase înfrângeri.

Finalul acestui contract marchează încheierea celui de-al doilea mandat la echipa reprezentativă. Primul său mandat, desfășurat la începutul anilor ’80, rămâne un reper istoric pentru fotbalul românesc: sub îndrumarea lui Mircea Lucescu, România s-a calificat la Campionatul European din 1984, prima prezență a tricolorilor la un turneu final european.

“Domnul Mircea Lucescu a acceptat această provocare și a venit să dea totul pentru România, dând dovadă de o pasiune și o dedicare fără margini. Prin efortul său neobosit și devotamentul arătat în fiecare moment, a demonstrat ce înseamnă dragostea adevărată pentru Echipa Națională și pentru fotbal, câștigând astfel respectul și recunoștința noastră, a tuturor iubitorilor de fotbal”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

„Pentru un parcurs inegalabil, de peste 60 de ani în slujba fotbalului, ca jucător și antrenor, pentru toate emoțiile, bucuriile și pasiunea oferite fotbalului românesc și numeroaselor generații de suporteri, FRF îi mulțumește lui Mircea Lucescu, îi urează multă sănătate și îl așteaptă în echipa administrativă a FRF în perioada următoare, unde experiența uriașă acumulată va fi pusă în slujba fotbalului românesc” , se arată în comunicatul FRF.

„Îl așteptăm pe domnul Lucescu într-un rol nou, în lunile următoare, la nivelul FRF, pentru ca fotbalul românesc să beneficieze de toată cunoașterea pe care domnul Lucescu a acumulat-o în cariera dânsului, astfel încât să putem să ne pregătim și mai bine antrenorii și jucătorii”, a mai spus Răzvan  Burleanu.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622