Ionuţ Lupescu, postare emoţionantă despre Mircea Lucescu: „Mă uit la acest clip şi mă gândesc la dumneata. Ne-ai făcut luptători, învingători”

PLAYSPORT 06.04.2026, 12:04
Ionuţ Lupescu, postare emoţionantă despre Mircea Lucescu: „Mă uit la acest clip şi mă gândesc la dumneata. Ne-ai făcut luptători, învingători”

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a transmis un mesaj pentru Mircea Lucescu, internat în stare gravă la terapie intensivă. Lupescu spune că Mircea Lucescu duce o luptă grea şi se roagă ca Dumnezeu să-i dea putere.

Ionuţ Lupescu a însoţit mesajul cu un fragment din meciul jucat de Dinamo cu Partizan Belgrad, din semifinalele Cupei Cupelor, din 1990.

„Nea Mircea, mă uit la clipul ăsta şi mă gândesc la dumneata. Învingeam Partizan la ei acasă şi ne calificam în semifinalele Cupei Cupelor. Goluri marcate de Răducioiu şi de mine.

Eu aveam 21 de ani, Radu avea 20, jucam în sferturile unei cupe europene şi n-aveam nicio teamă. N-aveam teamă pentru că dumneata ne-ai insuflat mentalitatea asta — că locul nostru e acolo, că putem juca şi lupta cu fruntea sus şi încredere în noi la orice nivel, împotriva oricui. Ne-ai făcut luptători. Învingători. Şi îţi datorăm asta o întreagă generaţie de jucători. Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar.

Şi ştiu că o faci cu acelaşi curaj cu care ne-ai învăţat pe noi. Nu se poate altfel — nu de la omul care ne-a format pe noi. Dumnezeu să-ţi dea putere, Nea Mircea” , a scris Lupescu pe Facebook.

În vârstă de 80 de ani, Mircea Lucescu este în stare critică şi se află la ATI, iar starea sa s-a degradat în ultimele 24-48 de ore din punct de vedere medical.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622