Echipa Naţională a României va juca în luna iunie două partide de pregătire, cu Georgia şi Ţara Galilor, anunţă frf.ro. La 2 iunie, România va întâlni Georgia, la Tbilisi, pe Mikheil Meskhi Stadium, iar în 6 iunie va juca în compania Ţării Galilor, la Bucureşti, pe stadionul Steaua.
După ce luna trecută a fost oficializată partida din deplasare, cu Georgia, FRF anunţă şi finalizarea discuţiilor pentru cel de-al doilea amical din luna iunie. Astfel, pe 6 iunie, la Bucureşti, pe stadionul Steaua, echipa naţională va evolua împotriva selecţionatei din Ţara Galilor.
Acesta va fi al şaselea meci între cele două selecţionate, tricolorii având un palmares pozitiv: trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere. Ultima întâlnire între cele două reprezentative s-a disputat la Cardiff, în noiembrie 1993, partidă ce a consfinţit calificarea tricolorilor la Campionatul Mondial din 1994.
Având în vedere intervalul scurt disponibil şi riscul de a nu mai găsi adversari pentru această perioadă FIFA, programul meciurilor de pregătire din luna iunie a fost stabilit încă de la începutul anului.