Universitatea Craiova este în finala Cupei României! Oltenii s-au impus la loviturile de departajare, în fața celor de la Dinamo

PLAYSPORT 23.04.2026, 23:31
Universitatea Craiova este în finala Cupei României! Oltenii s-au impus la loviturile de departajare, în fața celor de la Dinamo

Universitatea Craiova a învins joi seara, la lovituri de departajare, în deplasare, scor 4-1, formaţia bucureşteană Dinamo, calificându-se în finala Cupei României.

Kopic a fost nevoit să efectueze două schimbări dictate de accidentări în prima repriză, Mărginean şi Opruţ, primul fiind în pericol să rămână în afara terenului pentru o perioadă lungă de timp, poate chiar 2-3 luni. În ceea ce priveşte ocaziile, partea întâi a înfruntării nu a fost deloc generoasă cu spectatorii. În minutul 12 Cicâldău a primit mingea în careul dinamovist, a încercat o foarfecă, dar a trimis mult peste poartă, pentru ca în minutul 41 Carlos Mora să centreze în faţa porţii însă Epassy a respins şi nici un jucător al oltenilor nu a putut prelua pentru a produce pericol.

Dinamoviştii au replicat în partea secundă, prin ocazia lui Alexandru Pop, al cărui lat din marginea careului mic a fost deviat de Screciu, în minutul 65. Din cornerul care a urmat a venit cea mai mare ocazie a meciului, cap Stoinov, scos de sub bară de Laurenţiu Popescu şi cum până la epuizarea primelor 90 de minute nu s-a mai înscris, s-a intrat în cele două reprize regulamentare de prelungiri.

Boateng a reuşit să deschidă scorul în minutul 105, înscriind cu o lovitură de cap la o lovitură de colţ. Craiova a încercat să egaleze, şi după ratările semnate Adi Rus şi Carlos Mora – intervenţie excelentă a lui Epassy, Mekvabishvili a centrat, Carlos Mora a trimis în faţa porţii şi Adrian Rus a egalat în minutul 119. 1-1 după 120 de minute şi echipa calificată în finala Cupei României s-a decis la lovituri de departajare.

Al Hamlawi a deschis seria pentru craioveni, iar Laurenţiu Popescu a apărat lovitura lui Armstrong. Adi Rus a făcut 2-0 pentru olteni, dar a marcat şi Alexandru Pop. Carlos Mora a înscris şi el, iar Popescu a apărat la Milanov. Golul care a trimis Craiova în finală a fost înscris de Samuel Teles şi Dinamo – Universitatea Craiova  s-a terminat cu 4-1 la penalti-uri  pentru oaspeţi.

Universitatea revine într-o finală de Cupa României după cinci ani şi o va înfrunta pe Universitatea Cluj.

DINAMO: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruţ (Ţicu 32) – Mărginean (Armstrong 10), Gnahore, Cîrjan (Cr. Mihai 96) – Alberto Soro (Milanov 64), G. Puşcaş (Al. Pop 64), Al. Musi (M. Duţu 46). ANTRENOR: Zeljko Kopic

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk (Mogoş 106), Ad. Rus, Screciu (Badelj 91) – Carlos Mora, Cicâldău (A. Creţu 96), Mekvabishvili, Fl. Ştefan (Bancu 73) – D. Matei (Băsceanu 73), Nsimba (Al Hamlawi 60), Samuel Teles. ANTRENOR: Filipe Coelho

Cartonaşe galbene: Cîrjan 45 / Nsimba 32, Al Hamlawi 103

Arbitri: Marian Barbu – Mircea Grigoriu, Imre-Laszlo Bucsi

Arbitri VAR: Iulian Dima – Ovidiu Artene

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622