OFICIAL | Ricardo Cadu a revenit la CFR Cluj. Ce funcție va ocupa legenda clubului din Gruia

PLAYSPORT 25.04.2026, 19:48
OFICIAL | Ricardo Cadu a revenit la CFR Cluj. Ce funcție va ocupa legenda clubului din Gruia

CFR Cluj a anunţat, în mod oficial, că Ricardo Cadu a revenit în Gruia şi va fi noul director sportiv al clubului la care a scris istorie ca jucător.

Cadu, prima reacție după ce a devenit noul director sportiv al lui CFR Cluj

El a oferit și prima sa reacție după ce și-a preluat funcția din conducerea grupării unde a jucat opt sezoane (2006-2014) și a câștigat trei campionate ale României.

”E un vis! Eu am vrut tot timpul să mă întorc la CFR. Ştiam că atunci când s-a întors domnul Mureşan că o să mă sune. M-a sunat şi nu puteam să zic ‘Nu’.

Sunt la început de drum ca director sportiv, dar să vin la un club ca CFR şi să lucrez cu domnul Mureşan, cu Bogdan Mara şi cu Panin o să fie mult mai uşor. Eu am venit să ajut şi vreau să luăm campionatul.

Au arătat ca o echipă foarte bună după venirea lui Pancu. A făcut minuni!”, a declarat Cadu, despre întoarcerea sa în Gruia, potrivit CFR 1907 Official.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622