Denis Ciobotariu a vorbit deschis despre momentul tensionat din meciul pierdut de Rapid cu Dinamo, scor 3-1, când și-a ieșit din fire în momentul schimbării și a lovit două scaune de lângă banca de rezerve. Fundașul rapidist a explicat că reacția sa nu a fost provocată de faptul că a fost înlocuit, ci de presiunea acumulată și de situația dificilă prin care trece echipa.
Rapid a strâns doar patru puncte în play-off și mai speră doar la calificarea într-o cupă europeană, după ce celelalte obiective au fost ratate. Atmosfera apăsătoare din jurul echipei îi afectează atât pe jucători, cât și pe staff, iar Denis Ciobotariu a recunoscut că a cedat nervos din cauza frustrării generate de joc și de rezultatele slabe.
„Nu-mi place cuvântul frustrare, însă a fost o supărare foarte mare, care te afectează foarte mult, acea senzație de neputință. Nici nu știu exact cum să explic, dar e clar că jocul m-a afectat, la fel și toată situația echipei. Am pierdut controlul în momentul respectiv. Nu a avut legătură cu schimbarea, ci pur și simplu cu jocul. Jocul m-a făcut să am acel gest.
Pe moment m-am simțit puțin mai bine, dar apoi am regretat, pentru că mă gândeam că vor fi camere, discuții. Ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit era să dau naștere altor speculații, de genul că m-am supărat din cauza schimbării.
Să reprezint un club de o asemenea valoare și cu o asemenea tradiție este cea mai mare mândrie. Nu poți avea o bucurie mai mare decât aceea de a purta culorile unui club cu atâta tradiție”, a declarat fundașul central al Rapidului.
Denis Ciobotariu a transmis și un mesaj pentru suporterii giuleșteni, care și-au arătat nemulțumirea față de parcursul echipei, subliniind că jucătorii resimt aceeași dezamăgire, dar că lupta pentru îndeplinirea obiectivului continuă.
„Rapidiștii ne susțin și își doresc foarte mult, la fel cum ne dorim și noi. Este absolut normal să fie supărați, și noi suntem supărați. La Rapid există mereu presiune, există mereu probleme, așa a fost întotdeauna de când sunt aici, dar sunt sigur că tot noi putem scoate echipa la capăt.
Credeți-ne că ne dorim foarte mult să le facem o bucurie, pentru că merită. Dăm tot ce putem și lăsăm pe teren și ultima picătură de energie. Ne dorim foarte mult susținerea lor, iar cu ei alături avem un avantaj.
Încă suntem în obiectiv, iar suporterii ne-au spus clar că vor să vadă atitudine. Asta este cel mai important pentru ei, să vadă atitudine din partea noastră, iar de acolo pleacă totul”, a mai spus Denis Ciobotariu.