Bogdan Cosmescu e surprins după sezonul reuşit de cei doi golgheteri ai celor de la FC Argeş, Adel Bettaieb şi Ricardo Matos.
FC Argeş a fost foarte aproape să obţină o victorie spectaculoasă în duelul cu Rapid, însă piteştenii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu un punct. Chiar şi aşa, rezultatul a fost suficient pentru a pune capăt speranţelor giuleştenilor la calificarea în cupele europene din sezonul viitor.
Sub comanda lui Bogdan Andone, formaţia din Trivale a reuşit un sezon excelent, ajungând în play-off încă din primul an după revenirea în Superligă. Un rol esenţial în parcursul „alb-violeţilor” l-au avut Adel Bettaieb şi Ricardo Matos, cei doi atacanţi care au dus greul în ofensivă.
Portughezul Matos a bifat 12 goluri în toate competiţiile, în timp ce Bettaieb a ajuns şi el la aceeaşi bornă, confirmând forma excelentă arătată în acest sezon.
Cifrele celor doi l-au surprins inclusiv pe Bogdan Cosmescu, mai ales în contextul în care nici Bettaieb, nici Matos nu reuşiseră să impresioneze la precedentele experienţe din fotbalul românesc înainte de transferul la FC Argeş.
„Matos şi Bettaieb… Nişte unii, să ne înţelegem. Buni jucători, pe cuvânt. Să dea amândoi peste 10 goluri? (n.r. Matos) A dat cinci goluri la Buzău. Sunt buni jucători, amândoi, chiar buni.”, a declarat Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.
| # | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct. | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | FCSB | 10 | 5 | 2 | 3 | 12:11 | 49 | |
| 2 | CFR 1907 Cluj | 10 | 6 | 1 | 3 | 19:14 | 46 | |
| 3 | Universitatea Craiova | 10 | 6 | 1 | 3 | 18:14 | 44 | |
| 4 | Farul Constanta | 10 | 4 | 2 | 4 | 19:20 | 36 | |
| 5 | Sepsi OSK Sfantu Gheorghe | 10 | 3 | 3 | 4 | 17:17 | 34 | |
| 6 | Rapid | 10 | 1 | 1 | 8 | 13:22 | 32 | |
| # | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct. | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Uta Arad | 9 | 5 | 2 | 2 | 15:11 | 37 | |
| 2 | Oţelul | 9 | 6 | 1 | 2 | 11:7 | 36 | |
| 3 | AFC Hermannstadt | 9 | 4 | 2 | 3 | 13:7 | 34 | |
| 4 | Universitatea Cluj | 9 | 3 | 3 | 3 | 12:10 | 33 | |
| 5 | Petrolul Ploiesti | 9 | 3 | 2 | 4 | 8:14 | 29 | |
| 6 | Politehnica Iasi | 9 | 3 | 1 | 5 | 7:8 | 27 | |
| 7 | Dinamo Bucuresti | 9 | 2 | 4 | 3 | 10:12 | 25 | |
| 8 | FC Botosani | 9 | 4 | 2 | 3 | 11:11 | 25 | |
| 9 | FC Voluntari | 9 | 2 | 4 | 3 | 11:10 | 24 | |
| 10 | U Craiova 1948 | 9 | 1 | 3 | 5 | 8:16 | 22 | |